Jennifer Lopez va pleca in turneu mondial in aceasta vara alaturi de iconul latin Enrique Iglesias. Acesta este primul turneu de acest gen al artistei, debutul acestuia situandu-se undeva in luna iunie, imediat dupa ce cantareata va finaliza activitatea sa de jurat la emisiunea American Idol.
Chiar daca pana acum diva nu a mai avut niciun turneu international, cu siguranta fanii se pot astepta la un show complet, asa cum i-a obisnuit Lopez pana acum.
Despre Jennifer Lopez
Jennifer López este o actriță și cântăreață americană, născută pe 24 iulie 1969, în cartierul Bronx din New York.
Visa încă din copilărie să devină artistă, astfel că a început să cânte de la o vârstă fragedă. De-a lungul timpului, a jucat în multe filme. Dar succesul a fost de partea ei abia în anul 1997, când a jucat rolul binecunoscutei și regretatei Selena, în filmul cu același nume. A urmat apoi încă un succes cu filmul „Anaconda”, și, în timp, a devenit una dintre cele mai căutate actrițe de la Hollywood.
Pe la sfârșitul anilor ’90, și-a început cariera muzicală. Un debut cu succes, în care primul album al lui Jennifer s-a intitulat „On the 6” și conținea hituri precum „If you had my love” sau „Waiting for tonight”. Pentru acest album, Jennifer a obținut discul de platină, datorită volumului de vânzări.
A urmat un duet cu Marc Anthony, „No me ames”, care i-a adus o nominalizare la premiile Grammy și un premiu Billboard Latin Music Awards.
Au urmat albume de succese, precum „J.Lo” (cu hituri precum „Ain’t it funny” sau „Love don’t cost a thing”), „This is me… then” (cu hituri precum „Jenny from the block”).
A făcut o pauză de câțiva ani pentru a se ocupa de cariera de actriță, iar în 2005 a revenit cu un nou album, „Rebirth”, cu hituri ca”Get right” sau „Hold you down”.