La Summer Well, muzica a invins ploaia pentru o zi

Ajuns la cea de-a doua editie, festivalul Summer Well a readus muzica de calitate pe domeniul Stirbey, de la marginea Bucurestiului, sambata, 11 august. Desi era programat sa se deruleze pe parcursul a doua zile, ploaia abundenta de peste noapte i-a obligat pe organizatori sa injumatateasca intervalul de desfasurare.

Astfel, in singura zi a festivalului, au urcat pe scena artisti precum: Citizens!, Wolf Gang, The Asteroids Galaxy Tour, Patrick Wolf si Hurs. Londonezii de la Citizens! au deschis spectacolul intr-o nota energica si au starnit entuziasmul spectatorilor. Atmosfera calda creata a tinut ploaia la distanta si pelerinele impermeabile in bagaje pentru tot restul zilei.

Publicul, ce s-a incumetat sa sfideze previziunile meteo nefavorabile, a continuat sa danseze pe ritmurile simpatice ale celor de la Wolf Gang si The Asteroids Galaxy Tour. Pe o parte a spectatorilor, curiozitatea i-a smuls din fata scenei, trimitandu-i in cealalta jumatate a domeniului, pentru a explora zona cu lacuri si cu cea de-a doua scena amenajata pentru tanara artista romanca, Lucia.

Patrick Wolf a surprins prin aparitia excentrica, vestimentatia in stil disco asigurata de casa de moda romaneasca Rozalb de Mura, miscarile dezinvolte si personalitatea carismatica. Publicul a fost definitiv cucerit in momentul in care cantaretul si-a exprimat dorinta de a reprezenta tara noastra la Eurovisionul de anul viitor.

Cireasa de pe tort a serii a fost reprezentata de trupa britanica Hurts. Spatiul destinat publicului a devenit neincapator in momentul in care au rasunat primele acorduri ale piesei “Silver Lining”. Pe langa melodiile celebre de pe primul album (“Happiness”, 2010), “Wonderful Life”, “Sunday”, “Stay” sau “Better Than Love”, spectatorii au avut ocazia sa asculte si o piesa noua intitulata “Under The Bridge”. Impresionati de spectacolul de muzica si lumini, participantii la concert au cantat frenetic alaturi de duo-ul britanic si au incercat sa prinda unul dintre trandafii albi, aruncati cu generozitate de solistul trupei.

Accesul spectatorilor la locul de desfasurare a evenimentului s-a realizat cu ajutorul unor curse speciale puse la dispozitie de catre organizatori. Pe langa concert, participantii la festival s-au putut bucura si de zone de relaxare special amenajate, proiectii de scurt metraje, tatuaje temporare gratuite, concursuri gandite de sponsorii evenimentului, dar si de peisajele oferite de domeniul Stirbey.

Ploaia de dinainte de festival si mai ales din dimineata zilei de duminica au facut ca pamantul sa se inunde, iar suprafata de sub scena sa devina nesigura. Unul dintre stalpii scenei s-a inclinat si montarea echipamentului pe scena festivalului ar fi devenit riscanta pentru public si pentru artisti. Mai mult, in aceeasi dimineata, tot din cauza pamantului inundat, doi dintre copacii de langa peluza au cazut, ridicand o data in plus riscul prezentei publicului in zona din fata scenei. Desi a fost o decizie greu de luat, pentru siguranta publicului si a artistilor, reprezentantii formatiilor si organizatorii au decis sa anuleze concertele din cea de-a doua zi de festival.

Incepand de miercuri, 15 august 2012, ora 12:00, cei care doresc sa-si recupereze 50% din valoarea abonamentului, reprezentand contravaloarea celei de-a doua zile de festival, o vor putea face de la magazinele de unde au fost cumparate. Cei care si-au cumparat biletele online sunt rugati sa trimita un e-mail pe adresele contact@eventim.ro sau contact@easytickets.ro, in functie de reteaua din care au fost cumparate.

Valoarea jetoanelor cumparate la Summer Well in prima zi va putea fi recuperata in zilele de miercuri, joi si vineri (15, 16, 17 august) la sediul organizatorilor, la adresa Intrarea Roma nr. 7, Sector 1, 011772, Bucuresti, in intervalul orar 10:00 – 18:00. Preschimbarea jetoanelor se va putea face si prin intermediul postei – cei care aleg aceasta modalitate trebuie sa trimita un e-mail la adresa office@livada.ro cu numele expeditorului, numarul de jetoane si contul bancar in care doresc sa se faca transferul banilor.

In cele din urma, intregul festival a parut a se constitui intr-o urare adresata, curajos, vremii: “Summer, get well soon!

Search

noiembrie, 2024