Astazi este o zi importanta pentru toti europenii! In urma cu 19 ani se infiinta prin Tratatul de la Maastricht, ceea ce cu totii stim astazi drept Uniunea Europeana. Radacinile acestei organizatii sunt in Comunitatea europeana a Carbunelui si Otelului si in comunitatea Economica Europeana, ce avea 6 state in 1958. Treptat, noi state au aderat si puterea UE a crescut prin adaugarea de domenii economice, sociale si politice in abilitatile sale.
Cele mai importante institutii ale UE sunt: Comisia Europeana, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Curtea Europeana de Justitie, Banca Centrala Europeana si Parlamentul European, ce este ales o data la 5 ani de catre cetatenii europeni.
UE a dezvoltat o piata unica in cadrul unui sistem standardizat si unificat de legi care se aplica tuturor statelor membre. A infiintat si o unitate monetara, zona Euro fiind compusa in prezent din 17 state. Este reprezentata in cadrul ONU, Organizatia Mondiala a Comertului, G8 si G-20.
In 2012 a primit premiul Nobel pentru Pace, pentru ca peste sase decenii a contribuit la progresul pacii si reconcilierii, democratiei si a drepturlor omului in Europa.
Echipa InOras.ro ii ureaza la multi ani si la cat mai multe realizari!