Vineri seara am luat parte la unul dintre cele mai deosebite concerte de Craciun, un adevarat Regal Vienez oferit din partea „Eastern Royal Orchestra” din Sankt Petersburg, la Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi. Pentru a zecea oara in Romania, cei douazeci si sapte de instrumentisti de talie mondiala, sub bagheta dirijorului Daniil Zaharov, au incantat din nou publicul iesean, facandu-l sa vibreze la fiecare nota muzicala. Turneul national a cuprins zece orase din Romania, iar pe 30 decembrie, la Suceava, se va da ultima reprezentatie din acest an.
Prima parte a programului a inceput cu binecunoscutele valsuri ale lui Strauss, care au inceput sa dezmorteasca sufletele inghetate de frigul de afara ale publicului. Dupa ce am facut cunostinta cu toata orchestra, spectacolul a fost insufletit de vocea Marinei Raddis, prim solista a Operei Nationale din Chisinau. A urmat apoi celebrul acordeonist Evgheni Nagruzza, cel ce beneficiaza de drepturile de autor ale lui Richard Galiano, acordeonistul numarul 1 al lumii.
A doua parte din programul Regalului Vienez ne-a suprins prin uvertura lui Offenbach „Orpheus in the Underworld” si a continuat cu doua reprezentatii deosebite la nai (Stefan Negura) si la clarinet (Smion Duja). De asemenea, iesenii au fost incantati cu cateva cantece de Craciun, ca „We wish you a Merry Christmas” si „Sleigh ride”.
Surpriza serii a fost reprezentata de un colaj de melodii cu specific popular romanesc, „Un cadou pentru romani”, interpretate la nai si clarinet de catre cei doi artisti mentionati mai sus, impreuna cu orchestra. Aplauzele furtunoase nu au intarziat sa apara si, curand, sala tinea ritmul impreuna cu interpretii, batand din palme. Finalul concertului a facut deliciul publicului, intrucat acesta a fost dirijat de Daniil Zaharov, ca si orchestra, pe ritmurile obsedante ale Marsului Radetzky al lui Strauss.
Fara indoiala, Concertul extraordinar de Craciun oferit de „Eastern Royal Orchestra” a fost un moment de neuitat si de bifat pentru anul 2012, dar si de incarcare cu energie pentru evenimentele din 2013.