Cel mai important eveniment interactiv dedicat fermierilor, antreprenorilor şi specialiştilor în agricultură în regiunea de Nord-Est se va derula la Iaşi, în perioada 26 – 28 septembrie 2013, la Centrul de Conferințe Providenţa.
Forumul Agricol 2013 are ca tematică generală „Exemple de succes și modele europene de activități în agricultură”. Peste 400 de fermieri, antreprenori și specialiști din domeniul agricol vor lua parte la conferințele de specialitate organizate în acest an la Centrul de Conferințe Providența.
În secțiunile tematice 40 de speakeri invitați din țară și din străinătate vor susține prezentări pe teme care privesc partea aplicată din sectorul agricol, zootehnic și industria alimentară. Prezentările care abordează problematica la zi din sectorul agricol vor fi realizate de reprezentanți ai Ministerului Agriculturii de la nivel central și regional, reprezentanți ai învățământului superior agronomic, reprezentanți ai asociațiilor de profil din România, companii din țară și din străinătate care activează în sectorul agricol și sectorul zootehnic și consultanți în domeniu.
Speakeri invitați din Anglia, Cehia, Danemarca și Ungaria
Forumul Agricol Iași 2013 continuă de asemenea, tradiţia invitaţilor de marcă din ţară şi străinătate, care vor împărtăşi participanţilor, în cadrul conferinţelor de specialitate, exemple şi soluţii de bună practică.
Printre aceștia se numără: Miroslav Vräblik, Președinte al Czech Beef Cattle Association, care va prezenta „Modelul ceh – Soluții de rentabilizare a activității de creștere a producției în fermele de vaci”; Martin Andersson, Head of Department, Danish Pig Research Centre, care va vorbi despre „Producția de porci din Danemarca – cum să produci 35 de purcei de scroafă per an”; Richard Price, Farm Manager Lowther Park Farms, din Anglia, care va împărtăși fermierilor români din experiența sa în “Managementul în ferma unei familii cu o tradiție de 800 de ani în agricultură”. Finalist al competiției Gala Premiilor în Agricultură de la Londra (Farmers Weekly Awards 2013), Richard Price a reușit în cei 5 ani de manageriat la Lowther Park Farms să aducă un profit semnificativ fermei prin ideile sale inovatoare; Dr. Medgyessy Istvan, specialist în agricultura bio, cu o experiență de circa 2 decenii, a participat la elaborarea metodologiei de implementare a agriculturii bio în Ungaria, profesor consultant la Universitatea de Științe Agricole din Debrecen. Utilizează tehnologia bio în ferma proprie de 300 de hectare, exportă produse în Elveția, Norvegia, Austria, Franța, Olanda, Germania, a studiat în SUA și Europa de Vest. Dr. Medgyessy va susține în cadrul Forumului Agricol de la Iași prezentarea cu titlul “Implementarea Agriculturii Bio: Condiții, Producție-Comerț, Accesare Fonduri, Experiența Acumulată”.
Ajuns la cea de a III-a ediţie, Forumul Agricol continuă în 2013 tradiția întâlnirii la Iași a autorităților de la nivel central și regional cu fermierii, antreprenorii și specialiști in agricultură din județele Moldovei.
Ca în fiecare an, autorităţile de la nivel central şi local se vor afla la aceeaşi masă cu specialişti în domeniu, pentru a discuta despre politica agricolă comună şi măsurile de acţiune şi sprijin în sectorul agricol, în cadrul unor serii de conferinţe, alocuţiuni şi prezentări. Forumul Agricol Iași 2013 oferă prin intermediul invitaţilor de mare valoare o viziune completă şi complexă asupra situaţiei agriculturii din Regiunea de Nord-Est şi, totodată, se constituie într-o platformă de interacţiune, dialog şi pregătire profesională, oferind soluţii, răspunsuri, exemple de succes şi modele europene celor care activează în domeniul agricol.
Lista completă a prezentărilor și a speakerilor Forumului Agricol Iași 2013 poate fi vizualizată pe site-ul www.formuluagricol.ro.
Fermierii din regiunea de Nord-Est și specialiștii în agricultură au acces gratuit la conferințele din cadrul Forumului Agricol, în limita locurilor disponibile. Aceștia se pot înscrie prin completarea formularelor online disponibile pe www.forumulagricol.ro, prin email la adresa agralim@abplusevents.com sau sunând la telefon: 0740117598.
Participanți Forumul Agricol Iași 2013: antreprenori din sectorul agricol și din industria agro-alimentară, companii partenere și unități bancare, asociații și ONG-uri cu activități de consultanță și pregătire profesională în domeniu, reprezentanși ai autorităților de resort și ai autorităților locale și județene, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din România, reprezentanși ai mediului academic, fermieri din întreaga țară.
Noutăți la Forumul Agricol Iași 2013!
Pe 26 septembrie, în deschiderea Forumului Agricol va avea loc în premieră la Iași prima sesiune interactivă destinată GAL-urilor din regiunea Moldovei, cu tema „Dezvoltarea comunităților rurale prin investiții realizate cu fonduri europene nerambursabile atrase prin GAL-uri”. La eveniment sunt așteptați să participe beneficiari ai PNDR din mediul privat și din sectorul public și reprezentanți ai societății civile din regiunea Moldovei. Sesiunea va fi urmată de conferința plenară „Politici de susținere în sectorul agricol. Perspective pentru dezvoltare în regiunea de Nord-Est”, aceasta bucurându-se de participarea reprezentanților Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Programul Forumului continuă pe 27 septembrie cu trei conferințe de specialitate: Conferința pentru Agricultură – „Agricultura în contextul european actual. Modele de bună practică”; Conferința pentru Zootehnie – „Dezvoltarea fermelor zootehnice din România” și Conferința „Noile orientări ale Politicii Agricole Comune în perioada 2014 – 2020. Finanțări acordate fermierilor”. În ziua de 28 septembrie fermierii au ocazia să participe la Conferința PROCERA, Partener Oficial al Forumului Agricol.
Singura festivitate de premiere pentru sectorul agribusiness în Regiunea de Nord-Est, la Iași
Un moment deosebit al Forumului Agricol 2013 de la Iași este SEARA DE EXCELENȚĂ ÎN AGRICULTURĂ în cadrul căreia va fi organizată singura festivitate de premiere pentru sectorul agribusiness în Regiunea de Nord-Est, programată pe data de 28 septembrie. În cadrul evenimentului vor fi premiați 12 fermieri, antreprenori și specialiști în sectorul agricol din județele Moldovei, nominalizările fiind realizate de reprezentanții Direcțiilor Județene pentru Agricultură, reprezentanți ai organizatorilor și ai partenerilor.
În cadrul festivității de premiere vor fi decernate următoarele premii AGRALIM 2013: Premiul de excelență în Agricultură în Regiunea de Nord-Est; Premiul „Tânăr fermier de succes”; Premiul „Managerul anului în ferma ecologică”; Premiul „Fermierul anului 2013 în județul Iași”; Premiul „Fermierul anului 2013 în județul Botoșani”; Premiul „Fermierul anului 2013 în județul Neamț”; Premiul „Fermierul anului 2013 în județul Bacău”; Premiul „Fermierul anului 2013 în județul Vaslui”; Premiul „Fermierul anului 2013 în județul Suceava”; Premiul pentru inovații în agricultură în Regiunea de Nord-Est; Premiul „Culturi noi pe pământ românesc”; Premiul de excelență pentru jurnalism agricol în Regiunea de Nord-Est.
Festivitatea de premiere a performanțelor în agricultură în Regiunea de Nord-Est va avea loc sâmbată, 28 septembrie, accesul fiind pe bază de invitație. Pentru înscrieri și rezervări vă rugăm să sunați la numerele de telefon 0746751639 sau 0746751606.
Evenimentul este realizat de compania ABplus Events în cadrul Forumului Agricol organizat sub patronajul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Parteneri institutionali: APIA, APDRP, Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală din România, Direcția pentru Agricultură a Județului Iași; Direcția pentru Agricultură a Județului Vaslui; Direcția pentru Agricultură a Județului Bacău; Direcția pentru Agricultură a Județului Botoșani; Direcția pentru Agricultură a Județului Neamț; Direcția pentru Agricultură a Județului Suceava; Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară. Co-organizator: Consiliul Județean Iași. Parteneri ai evenimentului sunt Banca Comercială Carpatica, Map – Mașini Agricole Performanțe, Sponsor premii: Procera Genetics, iar Sponsor: Limagrain.