371 de ani de la nasterea lui Isaac Newton

Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643 / S.V. 25 decembrie 1643, Woolsthorpe-by-Colsterworth, Lincolnshire, Anglia – d. 31 martie 1727 / S.V. 20 martie 1727, Kensington, Middlesex, Anglia) a fost un renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society. 

Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniulopticii, matematicii și în special al mecanicii. În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descrisLegea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice.

A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la fondarea și dezvoltarea calculului diferențial și a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mișcarea globului terestru, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiații monocromatice de diferite culori.

Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaș a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuși. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică și matematică a activității sale, ci a rămas de preferință fizician. În aceasta constă neobișnuita tenacitate și economia gândirii sale. Până la Newton și după el, până în timpurile noastre, omenirea n-a cunoscut o manifestare a geniului științific, de o forță și o durată mai mare.

Newton a fost primul care și-a dat seama de aceasta. Spencer ne comunică următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp înaintea morții sale: „Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea.”

  • Unitatea de măsură a forței în Sistemul Internațional: un Newton, cu simbolul N, reprezintă forța care aplicată unui corp cu masa de 1 kg îi imprimă o accelerație de 1 m/s2.

  • Unitatea de măsură a momentului forței: un newton-metru, cu simbolul Nm, reprezintă forța de 1 newton aplicată unui suport perpendicular pe o axă și aflat la o distanță de 1 metru de acea axă.

  • Tubul lui Newton, folosit pentru demonstrarea că în vid obiectele de masă diferită cad cu aceeași viteză.

  • Legile lui Newton referitoare la mișcarea mecanică.

Sursă (date+fotografie): wikipedia.org

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.


Search

septembrie, 2024