Jack London este pseudonimul literar al lui John Griffith Chaney (n. 12 ianuarie 1876, San Francisco – d. 22 noiembrie 1916, Glen Ellen,California), scriitor și jurnalist american.
Opera sa (care constă în special din romane) are ca subiect existența crudă, sălbatică și spiritul de revoltă și aventură, în care eroii, de o forță fizică și morală supraumană, sunt antrenați într-o luptă brutală pentru supraviețuire. În plan literar, a fost influențat de Robert Louis Stevenson, Rudyard Kipling, Joseph Conrad, iar în cel ideologic de Charles Darwin, Herbert Spencer, Karl Marx și Friedrich Nietzsche.
Jack Griffith Chaney s-a născut în San Francisco, fiind copil din flori, mama lui era Ann Wellman și tatăl natural astrologul William Mike Chaney, refuză recunoașterea paternității. Tatăl lui vitreg tâmplarul John London, îl adoptă pe Jack, acesta însă va păstra mai departe numele de Chaney. Familia scriitorului trăiește în „San Francisco Bay Area” în condiții sărace, toate încercările familiei de a se îmbogăți înOakland California se soldează cu un eșec. Tatăl său vitreg devine invalid, astfel Jack trebuie deja, copil fiind, să lucreze ca vânzător de ziare, mână de ajutor în birturi, sau într-o fabrică de conserve. Condițiile grele trăite în copilărie vor determina mai târziu vederile socialiste a scriitorului devenit între timp renumit.
Sursă (date+fotografie): wikipedia.org
Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.