Ovidiu Lipan (n. 31 ianuarie 1953, Iași) este un muzician, compozitor și baterist român, cunoscut ca membru a două formații marcante de muzică rock din România, Roșu și Negru și Phoenix.
A urmat autodidact acordeonul și pianul. Trăgându-se dintr-o familie de muzicieni, bunicul lui Ovidiu Lipan fiind percuționist, și având toba în casă, era inevitabil să nu bată în ea. Din acel moment nu se știe cine pe cine a însușit: tobă pe Ovidiu sau Ovidiu pe tobă.
A urmat liceul Costache Negruzzi în paralel cu școală de muzică (clarinet). În primul rând, când a apărut în grupul Roșu și Negru strămutat de Nancy Brandes la Iași (anii ’67-’68, când Lipan avea vârstă de 13 ani), s-a dovedit (inclusiv că vârstă, revăzând filmările de arhivă) copilul teribil al tobelor și implicit al rock-ului românesc. La cele două festivaluri ale Arhitecturii (69 și 71), practic gale naționale ale rockului românesc din acei ani, a câștigat de fiecare dată premiul pentru cel mai bun baterist (chit că era clar și cel mai tânăr-15 ani). Muzica ieșenilor, de altfel, era evadată din obișnuințele vremii, spre un jazz-rock de mare clasă, elitist (și oricum nou pentru România). Având un mare succes în rândul studenților, au făcut concerte în toată țară cu sălile pline, Ovidiu Lipan fiind cap de afiș.
În 2008 începe colaborarea cu Margareta Pâslaru care scrie textele pentru două dintre compozițiile lui Ovidiu Lipan și le înregistrază: Tango Toledo (2008) și Balerină (2009). În ianuarie 2009Tango Toledo se clasează pe primul loc în Top Românesc – Radio România Actualități.
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit solistului vocal Ovidiu Lipan la 13 mai 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
Sursă (date+fotografie): wikipedia.org
Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.