Vineri, 14 februarie 2014, romantismul va pluti în aer la IULIUS MALL. Căsătorii pentru o zi, premii garantate, iar la finalul zilei, un super cadou constând într-un safari în Africa – acestea sunt momentele speciale pregătite de IULIUS MALL, cu ocazia Valentine’s Day.
Amorezii care doresc să îşi declare iubire eternă şi vor să experimenteze o zi de mariaj sunt aşteptaţi, de la ora 16.00, la „Biroul Stării Civile” de la parterul mall-ului, în zona Carrefour Market, unde vor primi un certificat care le va atesta „căsătoria de probă”. Însă, pentru a dovedi că sentimentele lor sunt puternice, cuplurile vor trebui să treacă prin cele cinci aventuri hazlii din „jungla africană”. Toţi îndrăgostiţii vor fi recompensaţi de IULIUS MALL cu premii garantate.
La ora 20.00, un client „îndrăgostit” va fi premiat pentru cumpărăturile făcute, prin tragere la sorţi, cu un sejur de neuitat în Kenya. Cadoul IULIUS MALL include două bilete de avion dus-întors pe ruta Bucureşti-Mombasa, şapte nopţi de cazare la hotel de 4 stele şi un safari în doi.
Şi iubăreţii de pe Facebook IULIUS MALL IAȘI vor afla cine este câştigătorul unui week-end all inclusive, pentru două persoane, la Pensiunea Popasul Domnesc, din Voroneţ.