„What is good for GM, is good for the country” Charlie Wilson, GM’s CEO (vezi nota de la sfârșit)
(Ceea ce este bun pentru GM, este bun și pentru țară.)
„If you want the make the gods laugh… tell them your plans.” Allan Cole
(Dacă vrei să faci zeii să râdă…spune-le planurile tale.)
“Man, I see in fight club the strongest and smartest men who’ve ever lived. I see all this potential, and I see squandering. God damn it, an entire generation pumping gas, waiting tables; slaves with white collars. Advertising has us chasing cars and clothes, working jobs we hate so we can buy shit we don’t need. We’re the middle children of history, man. No purpose or place. We have no Great War. No Great Depression. Our Great War’s a spiritual war… our Great Depression is our lives. We’ve all been raised on television to believe that one day we’d all be millionaires, and movie gods, and rock stars. But we won’t. And we’re slowly learning that fact. And we’re very, very pissed off.“ Tyler Durden, Fight Club
(Prietene, văd în sala de lupte pe cei mai puternici și deștepți bărbați care au trăit vreodată. Văd tot acest potențial și văd risipă. Dumnezeule, o întreagă generație lucrează la pompă și servește la masă; sclavi cu gulere albe. Publicitatea ne-a determinat să alergăm după mașini și haine, după locuri de muncă pe care le urâm și pe care le acceptăm pentru a putea cumpăra lucruri de care nu avem nevoie. Suntem copiii de mijloc ai istoriei, prietene. Fără un scop și fără un loc anume. Nu avem niciun Mare Război. Nicio Mare Depresie. Războaiele noastre Mari sunt spirituale….Marea noastră Depresie este viața noastră. Cu toții am fost crescuți în fața televizorului pentru a crede ca într-o zi vom fi milionari și zei ai filmelor, și staruri rock. Dar nu vom fi. Și încet-încet învățam acest lucru. Și suntem foarte, foarte supărați.)
Obiective, obiective, obiective. Nu există trainer, guru, self help author, redactor, coach care nu este dispus să ne împărtășească (cu tonul pe jumătate parental, pe jumatate conspirator al cuiva care ne va revela un mare secret) formula magică a succesului: alege-ți obiectivul, scrie-l pe hârtie, fă un plan astfel încât să-l atingi, acționează și adaptează acțiunea după feedback.
Cei care vor să arate cât de școliți și certificați sunt, adaugă valorile personale, criterii de satisfacere, controale ecologice, return of investement, aliniere neurologică de toate felurile (și cine mai știe ce), totul condimentat cu psihojargonul de rigoare, eventual adăugând ritualuri motivaționale zilnice și repertoriul obișnuit de afirmații și vizualizări.
Și cu recomandarea finală de care se pare că nu putem scăpa: obiectivul să fie SMART!
Adică, nu mai există nimeni pe pământul ăsta care să nu știe să fie Specific, Measurable, Achievable, Realistic și Timed.
Evident, nu am nimic de comentat despre înfruntarea aceasta atunci când vine vorba să realizezi ceva: de când există omenirea, există conceptul de “proiect” (din latină “projicere“ = a arunca în avans), fiind considerat metoda cea mai eficientă de a focaliza resurse diferite spre un scop comun. Putem să fim siguri că Marele zid, Piramidele, Parthenon-ul, Coloseum-ul (dar nicio simplă cabană de la țară sau un vas) nu au fost construite mergând la întâmplare, ci folosind un proiect cât se poate de precis, cu atât mai bine gândit cu cât opera de realizat era mai complexă.
În aceeași ordine de idei, e aproape imposibil ca un eveniment, o afacere, un film sau orice vreți voi să iasă bine fără o strategie corectă și un plan bine pus la punct. Se știe că lipsa de gândire strategică și planificare este cauza principală a eșecurilor în orice domeniu.
Așadar, nu pot decât să încurajez conceptul de “plan your work – work your plan”, cel puțin pe plan profesional, ca singura metodă valabilă de a îndeplini sarcinile și a respecta angajamentele.
Eventual, îmi este greu să înțeleg de ce ceva atât de banal și evident este prezentat ca o mare noutate, de ce mai trebuie explicat și de ce, pur și simplu, nu este predat în școli împreună cu cititul și operațiile elementare.
Acestea fiind spuse, e clar că aplicarea acestui principiu de planificare în viața personală, așa cum sugerează unele cursuri la modă sau cărți de self help, este complet greșită, stupidă, iar când funcționează (din fericire, rareori) este devastatoare.
Și asta nu numai din punct de vedere practic (cum poți să planifici când o să ai un accident, boală sau când te îndrăgostești?), ci chiar din punct de vedere conceptual: în timp ce la o firmă este fundamentală respectarea unui plan pentru buna funcționare a sistemului, pentru o persoană chiar nu are sens.
Care este sensul – admițând să fie posibil – de a-ți face un plan pentru viața ta și a-l respecta? Cumva acela de a trăi viața ca un personaj de teatru care acționează după un script? De a trăi viața ca o călătorie organizată de către o agenție când știi exact unde o să fii și ce o să vezi de la ora de…, la ora de…? Bineînțeles, aceasta e o metodă foarte eficientă de a vedea cât mai mult, de a face cât mai mult, dar chiar suntem siguri că acesta este scopul?
Ajungem la un punct: firmele au, evident, profitul ca scop primar, iar cheia pentru profit nu poate fi decât organizarea, planificarea, eficientizarea, focalizarea șamd.
Dar a crede că și oamenii au același scop – deci singura măsură a rezultatului să fie “cantitativă” – înseamnă supunere la spălarea creierului realizată de către corporații care nu au nici cel mai mic interes pentru oameni și vor numai cumpărători care să consume din ce în ce mai mult. Înseamnă o viziune extrem de tristă a unui om cât se poate de eficient, cât se poate de organizat, productiv și, putem să fim siguri, cât se poate de nefericit și plictisit.
Așadar, să ne întoarcem la tema: nu am nimic împotriva obiectivelor SMART și împotriva tehnicilor motivaționale. Știu cât de importantă poate fi trecerea cotei de piață de la 23% la 27% în zona ta, mărirea ratei de succes a întâlnirilor, livrarea mărfii cu jumătate de oră mai repede decât concurența, respectarea termenului unei lucrări. Este ok, să fim cât se poate de SMART, organizați și productivi.
Dar pentru a nu ne trezi nefericiți și plictisiți pe plan personal, de ce nu am încerca ceva complet diferit? De ce nu am avea încredere în creativitate, în întâmplare, în serendipity?
De ce nu acceptăm adevărul evident că obiectivele pe care, într-adevăr, le-am atins și ne-au dat senzația de fericire nu au avut nevoie de niciun seminar, de tehnici de motivare, de vizualizare, de afirmații, ci, pur și simplu, am alergat după ele pentru că nu reușeam să ne gândim la altceva și “știam” că “asta vreau!”.
Așadar, consider că atunci când abordăm această temă a obiectivelor, ar trebui să ne punem o întrebare cu care insist mereu la traininguri: care este “sensul” obiectivelor pe care le doriți? (un cuvânt care – cum am spus de nenumărate ori – înseamnă, în același timp, fie “direcție”, fie “semnificație”).
Poate am o viziune personală, dar dacă ai nevoie să fii “motivat” spre un obiectiv înseamnă că nu te interesează. Dacă atunci când te gândești la obținerea lui nu simți o senzație de bucurie și împlinire, înseamnă că e greșit. Dacă îți trebuie afirmații ca să ți-l reamintești și încerci să-ți speli singur creierul, nu-ți va merge. Și dacă obții ceva, poți să fii sigur că nu va fi mulțumirea. Și dacă nu o să fii mulțumit, ce folos vor avea obiectivele?
Înaintând în vârstă, am tras o concluzie asupra acestui subiect complet diferită și voi vorbi altă dată despre aceasta; nici nu sunt așa de sigur că e ceva care se poate comunica prin cuvinte scrise.
Prin urmare, nu am un răspuns final, dar vă rog să reflectați un moment asupra acestui “sens” – poate veți descoperi ceva. Și dacă vreți un obiectiv care într-adevăr vă motivează, care într-adevar vă va împinge la acțiune, de ce să nu renunțăm la mediocritatea sugerată de presupusul SMART și nu folosim altceva? Ca de exemplu, obiectivul nostru să fie:
Grandios
Extraordinar
Fără limite
Incredibil
Spectaculos
Nu știu, mie îmi sună mai bine…
Un salut,
Bruno
P.S. Am pus deliberat citatul lui Wilson deoarece cred că trebuie să învățăm din experiența altora.
Nu există îndoiala că GM a fost condusă folosind cele mai performante metode de proiectare, de eficientizare, de motivare, de optimizare, de ROI, de SMART, de PERT, de ISO, de ce vreți voi.
Înainte de a le folosi în viața personală, poate ar trebui să ne reamintim că pe 1 iunie 2009 GM a falimentat.
Scris de:
Bruno Medicina – Trainer Extreme Training
Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.
