UAIC Iasi si-a intampinat bobocii!

5405 boboci și-au început astăzi studenția, o dată cu debutul noului an academic la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Autorități locale și naționale, alături de reprezentanți ai mediului de afaceri, ai lumii culturale, precum și rectorii tuturor universităților publice din Iași au participat azi la deschiderea anului universitar 2016-2017, ce a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu”.

Rectorul universității, prof.univ.dr. Tudorel Toader, a deschis evenimentul realizând un portret din cifre al Universității și punctând câteva priorități din domeniile educației, cercetării și relațiilor internaționale. Rectorul Toader a pus un accent deosebit pe relația cu celelalte universități de stat ieșene: „exprimăm speranța unor programe, proiecte, servicii comune, astfel încât să dezvoltăm spiritul Iașului universitar și Iașului academic.” În plus, rectorul a salutat inițiativele partenerilor din mediul privat, prin a căror contribuție au fost modernizate trei laboratoare de la Facultatea de Informatică și un amfiteatru de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.

Ultima parte a discursului a fost dedicată studenților, celor care încep astăzi un nou an universitar: „le doresc să preia tot ceea ce este mai bun și mai frumos din spiritul Iașului universitar, le doresc să se bucure de perioada studenției, succes, baftă la examene și peste toate acestea să aibă un pic de noroc”.

Următorul discurs a aparținut ministrului secretar de stat din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, prof.univ.dr. Laurențiu Vlad. Acesta a adus în lumină vechimea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, văzută prin prisma tradiției intelectuale și a experinței acumulate. Primarul Iașului, Mihai Chirica a subliniat în discursul său necesitatea unui proiect național al educației și a anunțat că, fiind absolvent al Universității, își propune să devină mentor unui grup de studenți de la Administrație publică.

În ceremonie, au urmat mesajele prefectului Iașului, Marian Grigoraș, al președintelui Consiliului Județean, Maricel Popa, al Părintelui Arhimandrit Hrisostom Rădășanu în numele Înalt Prea Sfinţitului Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei și al Excelenţei Sale Petru Gherghel, Episcop al Diecezei de Iaşi. Prof. univ. dr. Vasile Vîntu, rectorul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” a prezentat mesajul universităților ieșene pentru Alma Mater Iassiensis. De asemenea, au fost invitați să ia cuvântul prof. univ. dr. Ovidiu Iancu – Președintele Senatului Universității și Cătălin Rotaru, reprezentant al studenților.

Prof. univ. dr. Constantin Rusu, Facultatea de Geografie și Geologie, fost președinte al Senatului Universității, a prezentat primul curs universitar al anului 2016-2017, intitulat „Despre sol, teren și resursa funciară”. În cadrul scurtei prelegeri, profesorul Rusu a prezentat date statistice și empirice pentru a trage un semnal de alarmă asupra defrișării pădurilor românești și a folosirii ineficiente a resurselor de sol.

 

Ca în fiecare an, BRD și BCR au acordat premii de excelență studenților universității – fiind premiați în total 35 de studenți (de la ciclurile de studii licență / master / doctorat) și șapte asociații studențești pentru proiecte de valoare în folosul comunității academice.

Ceremonia a fost încheiată și deschisă de corala Universitas, dirijată de Alexandru Darie.

Search

noiembrie, 2024