Android 9.0 în versiune beta a început să apară pe dispozitivele Galaxy S9.
Samsung obişnuieşte să întârzie cu actualizările de software pentru telefoanele sale, chiar dacă fac sau nu parte din gamele high-end Galaxy S şi Note. Se pare însă că în cazul actualizării la Android 9.0 Pie, compania se grăbeşte puţin, mai ales pentru că vrea să aducă mai repede pe piaţă noua sa interfaţă One UI, care ar trebui să rezolve problemele de utilizare pe care mulţi le-au întâlnit în trecut. Astfel, utilizatorii de Galaxy S9 au început deja să primească acces la Android 9.0 Pie în versiune beta.
Primele rapoarte despre disponibilitatea pachetului de upgrade de la Samsung pentru Galaxy S9 vin din Coreea de Sud, ţara mamă a companiei. Actualizarea este mai mare decât una obişnuită pentru Samsung, la 1,7 GB, însă aduce două actualizări importante. În primul rând, face tranziţia de la Android 8.1 Oreo la Android 9.0 Pie, cu tot cu un update de securitate mai nou, iar apoi adaugă interfaţa One UI, care înlocuieşte complet ceea ce se găsea în trecut pe telefoanele companiei sub numele de Samsung Experience.
Fiecare aplicaţie în parte a fost complet remodelată, pentru a asigura o experienţă de utilizare mai plăcută cu o singură mână. Astfel, toate meniurile şi butoanele vor fi poziţionate în partea de jos a ecranului, în partea de sus putând fi afişate informaţiile utile, pe care nu trebuie să apeşi efectiv.
Samsung nu a confirmat încă o dată de lansare concretă pentru acest update în versiune finală, însă planul este ca primele telefoane compatibile, Galaxy S9, S9+ şi Note9, să îl primească la începutul anului viitor, probabil înainte de lansarea lui Galaxy S10. Utilizatorii din Coreea de Sud sunt primii care au acces la acest update, însă testarea în versiune beta va fi extinsă în curând şi către utilizatorii din Statele Unite ale Americii, Germania şi Marea Britanie în viitorul apropiat.
Un articol de GSM ZONE