A scoate cărțile de la naftalină e ca atunci când faci ordine în dulapurile pline de haine pentru schimbul toamnă / iarnă. Făcând ordine în bibliotecă am dat peste un titlu care propune o temă interesantă în momentele în care timpul tău liber de sezon rece te îndeamnă să petreci mai mult cu studiul decât cu plimbările pe alei însorite. Azi, despre o carte scoasă de la naftalină, a cărei apariție în limba română s-a întâmplat în 2006 și care promite să dezvăluie secretele femeilor frumoase din Renaștere și până la începutul secolului nostru – O istorie a frumuseții de Georges Vigarello.
Autorul, azi numărând 77 de ani de viață, este istoric, sociolog, filosof, și îmbină cele trei domenii în scrierile sale, relatând aspecte uimitoare despre estetică, sănătate și evoluția reprezentărilor corpului de-a lungul vremurilor. Cartea despre care vorbim azi pleacă de la primele reprezentări ale frumuseții revelate din secolul al XVI –lea și încheie cu dietele de slăbire rapidă ale secolul XX, urmate serios de fenomenul ”sală de fitnes”, ”pilates”, ”tratamente naturiste anticelulitice” și altele asemenea. Zic că-i un subiect bun premergător sărbătorilor de iarnă.
Pe scurt, volumul cuprinde o istorie despre ceea ce place sau nu place la corpul omenesc, într-o cultură anume sau o perioadă anume: aparențe puse în valoare, linii accentuate sau depreciate. O carte despre cum se schimbă termenii de referință de la o epocă la alta. E vorba deci despre diferențe provocate de schimbările culturale, diferențe care dezvăluie în cele din urmă însăși esența schimbării.
Așadar, dacă începutul de iarnă vă poate așeza în fotolii comode sub pături călduroase, de ce să nu țineți în brațe și o carte de studiat, măcar pentru plăcerea de a descoperi dintre secretele fascinantei lumi a esteticii? O istorie a frumuseții de Georges Vigarello este și despre o istorie a artei, despre modalități diferite de a privi femeia și rolul ei în societatate, despre concursurile de frumusețe și reperele estetice ale starurilor de cinema. De ce să răsfoiești o astfel de carte? De curiozitate, de ești curios din fire; dar și pentru că-i o idee bună să știi de unde a început și cum s-a dezvoltat ideea unui ”ideal feminin”.
Un articol scris de Bianca Ioan