Bursele și rezidențele de creație literară Cărturești se întorc toamna aceasta, la cea de-a 5-a ediție.
Regulamentul poate fi descărcat și consultat, aici: https://blog.carturesti.ro/cititori-pentru-scriitori-bursele-si-rezidentele-carturesti-editia-a-5-a/
Devenit deja un proiect-reper pentru scriitorii din România, Bursele Cărturești continuă inițiativa de a încuraja autorii români contemporani să poată scrie într-un context mai potrivit, punându-le la dispoziție un spațiu de creație și resursele necesare pentru a lucra la cărțile lor.
Anul acesta se vor acorda în total 6 burse, respectiv 6 rezidențe de creație literară. Se va acorda astfel suma de 1800 de euro pentru fiecare din categoriile: poezie, proză scurtă, roman și eseu. La acestea se adaugă „Bursa specială a juriului” și „Bursa pentru scriitori basarabeni”.
Rezidențele de creație literară se vor desfășura timp de o lună la Vila Golescu din Câmpulung Muscel și Conacul Petre P. Carp, din Țibănești, în primăvara anului 2025
Perioada de înscriere: 1 octombrie – 15 octombrie
Perioada de jurizare: 15 octombrie – 15 noiembrie.
Câștigătorii vor fi anunțați după 16 noiembrie, dar nu mai târziu de 20 noiembrie.
Anul acesta juriul va fi alcătuit din: Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Victor Cobuz (jurnalist, critic literar).
***
❝Rezidența Cărturești de la Vila Golescu a fost pentru mine o ultimă respirație profundă înaintea unui leap of faith – unui salt cu ochii închiși care își așteaptă celălalt mal, care îl materializează prin intensitatea cu care trebuie să creadă în el.❞ Florentin Popa
❝M-am întors de la Țibănești cu folderele completate. Am găsit vocea pentru cartea mea de proză scurtă și nu pot decât să le fiu recunoscătoare gazdelor de la Țibănești și celor care m-au ales pentru această rezidență.❞ Diana Iepure
❝O rezidență de creație asta ar presupune: să (se) facă deodată liniște. Numai că, oriunde te-ai duce, mergi tot tu, cu dramoletele, slăbiciunile, procrastinația, fantasmele tale. Ar fi atâta de bine dacă ai dezbrăca eul tău dezordonat, obosit, leneș, trivial, resentimentar și ai trage deasupra, pur și simplu, luciditatea și masochismul scriitorului care știe că altfel-nu-se-poate, a celui care ești când îți vine să strivești – și știi că poți, cu o singură mână, ba chiar cu un singur deget – tot ce stă (să fii chiar tu?) între tine și patima aia care pe unii îi face să râdă ca de-o neghiobie.❞ Rita Chirian
Bursele și rezidențele de creație literară inițiate de Fundația Cărturești au luat naștere în 2020. Programul a oferit până în prezent 21 de burse și rezidențe de creație desfășurate alternativ la Vila Golescu din Câmpulung Muscel și la Conacul Petre P. Carp din Țibănești. Dintre proiectele câștigătoare, au fost publicate până în prezent 4 volume: romanul Multă forță și un dram de gingășie, de Andrei Dosa, apărut în 2021 la Editura Polirom, volumul de poezie Ofsaid, de Moni Stănilă, publicat în 2022, în colecția Vorpal a editurii Nemira, Resursa, volumul de poezie al Olgăi Ștefan, apărut în 2022, la Casa de editură Max Blecher și volumul de proză scurtă al Ștefaniei Mihalache, Gene dominante, apărut în toamna lui 2022, la editura Humanitas. În 2023 au apărut volumul de poezie piesă de rezistență, de Teodora Coman. În 2024 au fost publicate recent Sutta, de Florentin Popa, și romanul lui Radu Aldulescu, Vertijuri, goluri de memorie. Acolo este țara mea.
Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.