Concert de chitară clasică și poezie ,,Sunt pe un drum lung”

Ștefan Lupu și Diana Furnică, studenți ai Universității Naționale de Arte “George Enescu” Iași,  vă invită, vineri, 10 noiembrie, ora 19:00, la Casa Alecu Balș, sala Eduard Caudella, pentru aproximativ 50 de minute, la Concertul Sunt pe un drum lung.

Cei doi artiști vă propun să trăiți clipe minunate într-o atmosfera încărcată de sensibilitate și emoție, în cadrul unui spectacol sincretic, cu repertoriu multinațional, de muzică și poezie de același gen.

Sunetul chitarei clasice va reda piesele muzicale ,,Asturias”, ,,Lagrima” sau ,,Balada” lui Ciprian Porumbescu, și vor învălui armonios poeziile autorilor Rainer Maria Rilke, Gabriela Mistral, Dorel Vișan și nu numai.

Concert de chitară clasică și poezie ,,Sunt pe un drum lung”

,,Ideea acestui proiect mi-a venit atunci când am început să studiez o lucrare foarte interesantă compusă de chitaristul Carlo Domeniconi. Variațiuni pe o temă anatoliană stă la baza unui text scris de către poetul Âşık Veysel pe care o veți putea audia în interpretarea noastră vinerea aceasta” ne-a spus Ștefan, care a început studiul chitarei de la vârsta de 12 ani la Colegiul de Artă ,,Ciprian Porumbescu’’ din Suceava. Acesta a obținut premii importante atât pe parcursul gimnaziului, cât și al liceului (premiul I la olimpiada națională, premiul I Lira de Aur, premiul I Iași Guitar Festival, Premiul special al Fundației Române de Chitară din cadrul festivalului de la Sinaia). A susținut recitaluri atât în țară (Suceava, Iași, București, Cluj), cât și în afară (Milano, Helsinki). Între anii 2016 și 2018 a colaborat cu teatrul ,,Matei Vișniec’’ din Suceava în calitate de interpret chitarist în cadrul pieselor de teatru ,,Singură în fața dragostei și a morții’’ de Dario Fo, regia Andrei Munteanu și ,,Proștii sub clar de lună’’ de Teodor Mazilu, regia Anca Bradu. În al doilea an de licență a urmat cursurile din cadrul Universității de arte din Helsinki, la facultatea Sibelius Academy, în calitate de student Erasmus. Actualmente este masterand în anul II la Universitatea Națională de Arte ,,George Enescu’’ Iași.

Diana este studentă în anul III la Facultatea de Teatru, specializarea actorie. Aceasta este colaborator la Teatrul Național ,,Vasile Alecsandri’’ din Iași în cadrul spectacolului Lysistrata, regia Zalán Zakariás (2023). A susținut recitaluri de poezie la Biblioteca Acaemiei Române, Filiala Iași și la Noaptea muzeelor în incinta Palatului Culturii. În anul 2015 a participat la Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret de la Timișoara cu spectacolul ,,Auf den Ball im Höllischen Galopp’’, și a obținut premiul pentru cel mai bun spectacol în limba germană la Festivalul Național de Teatru școlar în limbi străine.

Va asteptam vineri, 10 noiembrie, ora 19:00, la Casa Alecu Balș, sala Eduard Caudella,  la Concertul Sunt pe un drum lung.

Search

decembrie, 2024