Pro Vita Iași organizează Festivalul Familiei

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor organizează Festivalul Familiei în ziua prăznuirii Sfinților Părinți Ioachim și Ana, pe 9 septembrie. Evenimentul aflat la a III-a ediție va avea loc în Parcul Expoziției din Iași, în intervalul orar 12:00-20:00 și se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Ateneul Naţional din Iaşi.

Pro Vita Iași, programul Festivalului Familiei-9 septembrie Parcul Expoziției

„Biserica începe noul an bisericesc la 1 septembrie, iar primele sărbători de mare importanță sunt legate de FAMILIE. Pe 8 septembrie se naște Maica Domnului, mama și ocrotitoarea întregului neam creștinesc, iar pe 9 septembrie sărbătorim pe Sfinții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului. Am ales ca prima manifestare Pro Vita în anul nostru bisericesc să fie una dedicată familiei. Suntem deja la a treia ediție a Festivalului Familiei și ne menținem, cu obstinație, mesajul și chemarea: de a fi familie așa cum ne învață Domnul și ne spune sufletul nostru, adică bărbat, femeie și copii, care nu sunt livrați la comandă, ci ne sunt trimiși ca dar și binecuvântare. Ne dorim ca Festivalul Familiei să fie un bun început pentru anul bisericesc care începe să curgă, să fie deschizător de cale pentru încă multe evenimente care pun în valoare autentica bucurie a vieții de familie”, a declarat Pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita.

 

Festivalul cuprinde un amplu program artistic și activități pentru copii, de la ateliere de creație, pictură, caligrafie, balet, experimente științifice, șah, confecționare hârtie manuală, preparare a produselor cosmetice din ceară și miere, gătit tăiței de casă, LEGO și crafting.

 

Momentele artistice vor fi susținute de artiști locali, dar și invitați speciali cu o bogată carieră la nivel internațional: pianistul și compozitorul Bogdan Ota, Paul Tihan și Daniel Leancă, Artium String Quartet, TRABANDA, Corul de Copii al Municipiului Iași, Teatru de păpuși ZUM ZUM, Nikons Dance Team și Spirit of Dance.

 

Intrarea la Festivalul Familiei este liberă. Participanții la eveniment sunt invitați să contribuie prin donații la construirea Centrului Maternal „Sf. Emilia”, cel mai important proiect din regiunea Moldovei dedicat mamelor și copiilor. Detalii despre misiunea și scopul Centrului pot fi găsite AICI.

 

Prima ediție a Festivalului Familiei s-a derulat în 2021 în Piața Unirii din Iași, iar cea de-a doua în 2022 în Parcul Copou.

 

 

 

Search

decembrie, 2024