Ultima romantică. Biografia Reginei Maria

Poate unele dintre cele mai iubite cărți sunt cele din categoria Biografiilor. Cartea semnată de Hannah Pakula are toate ingredientele unei biografii bine scrise care își poate găsi repede loc în bibliotecilor publicului de pretutindeni. Hannah Pakula este o autoare specializata in biografii. A studiat la Wellesley College, la Sorbona si la Southern Meth-odist University. A scris recenzii literare pentru Los Angeles Times si New York Times și în anii liceului a tradus un poem al Reginei Maria. Așa s-a petrecut o întâlnire care peste niște ani urma să se transforme într-o carte foarte apreciată cu titlul ”Ultima romantică. Biografia Reginei Maria”.

”Ultima romantică„ este povestea unei vieți fără asemănare, cu regi, regine, prinți și prințese. La sfârșitul secolului al XIX-lea, a fi principesa născută într-o mare casă domnitoare a Europei era mai mult un neajuns decât un privilegiu. Rațiunile de stat au obligat-o și pe Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea, să accepte căsătoria cu prințul moștenitor al unui regat foarte tânăr de la porțile Orientului, România. Însă calculele capetelor încoronate și ale politicienilor s-au dovedit cu totul greșite. Ajunsă la Bucureşti, Maria a descoperit că frumusețea, farmecul și inteligența o îndreptățesc să joace un rol mai important și mai folositor pentru noua sa patrie, pe care a învățat să o iubească pătimaș.

Ca regină, Maria a fost simbolul dătător de speranță al României în anii grei ai Primului Război Mondial, fie mergând pe front, fie implicând-se în jocurile aparent subtile ale diplomațiilor occidentale. Ca femeie, a avut pasiuni și decepții, trebuind să lupte cu prejudecățile epocii sale. Ca mamă, a fost împlinită și a îndurat și durerea pierderii unui fiu. Ca scriitoare, a cunoscut succesul în țara ei și în întreaga lume. Ca personalitate, iradiantă și excentrică, a fost favorita presei internaționale, care a răsfățat-o cu superlative. Despre aceasta a scris și Hannah Pakula într-o carte numai bună de răsfoit în zile însorite de primăvară.

Search

decembrie, 2024