Ce mică-i lumea! David Lodge

Ce mică-i lumea!, roman scris de apreciatul David Lodge, o poveste din mediul universitar care îmbină detalii reale cu altele imaginare, despre oameni, locuri şi evenimente. Ce mică-i lumea! propune o intrigă ingenioasă, iar fiecare pagină, aproape, aduce o răsturnare comică de situație. Un roman la care nu ai cum să-ți stăpânești râsul prin labirintul tuturor coincidențelor năucitoare şi suspansul care amână subtil deznodământul.

Ca să punem cap la cap câteva detalii, vă zic că David Lodge și-a propus să prezinte „o satiră veselă a campusului global, o comedie de moravuri academice”. Protagonistul legendei prelucrate de Lodge este un tânăr asistent universitar care îşi face ucenicia în lumea conferinţelor universitare. În toiul acestui ritual initiaţic, Persse McGarigle se îndrăgosteşte de o tânără pe cât de frumoasă, pe atât de inteligentă. Fiindcă îi pierde urma, porneşte într-o urmărire ce îl va purta în întreaga lume.

Ce mică-i lumea! E despre eternele “pelerinaje” cu avionul pentru a asista sau pentru a prelege la conferințe, aparent plictisitoare, despre literatură. Autorul încearcă să explice modalitățile de lucru ale universitarilor împletind prelegerile cu experiențe de viată. Așa aflăm că “Graal-ul” universitarilor este o catedra sponsorizată de UNESCO, o slujbă cu un salariu exorbitant, beneficiarul neavând de făcut mai nimic în afară de savurarea privilegiilor oferite de post. Profesori universitari şi conferințele lor, un roman inspirat din biografia autorului şi cu o intrigă construită pe tiparul călătoriei.  Ce mică-i lumea! devine un pretext pentru o călătorie prin literatura lumii.

David Lodge (n.1935) a urmat cursurile Colegiului Universitar din Londra, iar după absolvire a obținut un master și un doctorat în teoria literaturii. Între 1950 și 1987 a predat la universitatea din Birmingham, după care s-a dedicat în întregime carierei literare. Reputat romancier, dramaturg și scenarist, David Lodge se numără astăzi printre clasicii în viață ai literaturii britanice. La acest statut a contribuit în mare măsură succesul trilogiei campusului universitar, alcătuită din romanele Schimb de dame (1975), Ce mică-i lumea! (1984) și Meserie (1988). De altfel, publicul festivalului Internațional de Literatură şi Traducere l-a putut întâlni pe Lodge, la Iași acum cinci ani.

Un articol de Bianca Ioan

Search

decembrie, 2024