Citadela – Antoine de Saint Exupery

Dacă măcar o dată ai căutat pe Google „cărţi de citit într-o viaţă”, sigur te-ai întâlnit cu acest titlu. Dacă o carte ţi se pare o idee bună de cadou, cu acest titlu nu ai cum să ratezi. Dacă vrei să începi lectura unei scrieri ce pare că aparţine unei alte lumi, atunci Citadela lui Antoine de Saint – Exupery este o alegere potrivită.

         Antoine de Saint-Exupery, acelaşi care a scris povestea micului prinţ aduce în Citadela un altul, un prinț al deșertului plimbându-se printre oamenii imperiului creat de tatăl său, meditând asupra tragediilor și punând în balanță soluțiile posibile la necazurile acestora. Scopul tatălui fiind acela de a-și educa fiul pentru a descoperi ce acte înnobilează omul și care-l împing la decădere. Despre această carte s-a scris foarte mult şi nu există recenzie care să o discrediteze. Înglobează întreaga filosofie a autorului şi clădeşte parcă, pagină cu pagină, o cetate a Binelui, a Frumosului şi a Adevărului.

         Concepută ca un jurnal de gânduri despre lume, realitate şi posibilităţi, Cetatea imaginară a lui Saint Exupery te provoacă să citeşti doar câteva pagini pe zi şi să acorzi mai multă vreme meditaţiei în detrimentul lecturii.  O carte de citit în oricare anotimp, în oricare moment al anului, dar într-unul în care eşti pregătit să priveşti în oglindă, fără pic de prejudecată.

         Sună complicat, dar nu e. Cine spune că Citadela se citeşte lin, nu greşeşte, însă liniştea dintre paginile acestei cărţi se poate transforma oricând în schimbarea de perspectivă asupra propriei vieţi, într-un sens bun şi clar.

         O carte cât o viaţă de om, un volum adunat din notiţele făcute de Saint-Exupery cu ocazia misiunilor de luptă în timpul războiului care au fost reunite şi publicate postum. Citadela, provocatoare, de citit şi de recitit, cu ingredientele unei cărţi bine scrise care a făcut istorie. Recomandarea noastră: de lecturat în formă ei fizică, într-un colţ de odaie, pe un fotoliu comod, pe-nserat, cu o lampă cu lumină galbenă şi poate un liniştitor vânt de toamnă prin ferestre..

Un articol de Bianca Ioan

 

Search

decembrie, 2024