Numărătoarea inversă a început! Pe 22 aprilie ieșenii sunt așteptați la linia de START!

În sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, vineri, 12 aprilie, a avut loc conferința de presă organizată cu prilejul lansării celei de a IV-a ediții a evenimentului Semimaraton Iași 2018, al cărui start se va da duminică, 22 aprilie, în fața Palatului Culturii. La linia de start va fi prezent ambasadorul evenimentului, sportivul Cătălin Moroșanu și Primarul, Mihai Chirica.

 La conferința de presă au luat parte: Primarul Municipiului Iași – domnul Mihai Chirica, Ambasadorul Semimaraton Iași – cunoscutul sportiv Cătălin Moroșanu, reprezentanți ai instituțiilor publice partenere (Primăria Municipiului Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Inspectoratul Județean de Poliție Iași, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturza” al Județului Iași), sponsori, parteneri, reprezentanți ai ONG-urilor (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale Iași, Fundația World Vision Iași, Fundația Serviciilor Sociale Bethany Iași, Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din Iași și Fundația „Alături de Voi” Iași) și mass-media locală.

În cadrul evenimentului s-au prezentat: cauzele, programul și cursele oficiale la care se pot înscrie participanții. Coordonatorul ediției a IV-a a Semimaraton Iași 2018, Liviu Măgurianu, a declarat: „Ne-am întâlnit astăzi, organizații ale societății civile, autorități publice locale și reprezentanți ai mediuluii de afaceri pentru a lansa un eveniment semnificativ pentru orașul nostru: Semimaraton Iași 2018. Pe 22 aprilie vom celebra mișcarea în aer liber, sănătatea și atitudinea de generozitate față de copiii care au nevoie de susținerea comunității. Invităm ieșenii să vină să susțină alergătorii. Mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat și, în mod special, Primăriei Municipiului Iași pentru găzduire și sprijin.”

Semimaraton Iași este cel mai mare eveniment sportiv din Nord-Estul României, organizat de către Rotary Club Iași Copou și Salvați Copiii Iași cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, ce aduce împreună instituțiile locale partenere, comunitatea și companiile din mediul de afaceri pentru a promova sportul, un stil de viață sănătos și spiritul civic. 

Ideea care a stat la baza organizării acestui Semimaraton, s-a născut din asocierea efortului  alergătorilor concurenți cu cel al unui copil, fără resurse financiare și materiale, pentru a putea merge la școală. Ambasadorul Semimaraton Iași, Cătălin Moroșanu a declarat: „Invit comunitatea ieșeană să participe la acest eveniment devenit deja tradiție, prin care promovăm sportul, implicarea și susținerea copiilor să meargă la școală. Fiecare faptă bună ajută la construirea unui viitor mai bun pentru copii. Vă aștept pe 22 Aprilie la START. Împreună suntem învingători!”

Aleargă cu inima!” – sloganul acestei ediții, îndeamnă comunitatea ieșeană să sprijine cele două cauze: Prima cauză este cea a Centrului de Educație Incluzivă „Căsuța cu Cireșe”, inițiat de Salvați Copiii Iași, proiect prin care 120 de copii sunt sprijiniți pentru a merge la școală. Cea de-a doua cauză este proiectul Asociației Pro Ruralis prin care se vor oferi burse pentru elevi din mediul rural, cu un coeficient de inteligență superior, ce își doresc să urmeze cursurile unui liceu din Iași. Toți beneficiarii provin din familii defavorizate. 

În funcție de nivelul pregătirii sportive, participanții se pot înscrie la cele 4 curse din competiție:  Semimaraton Individual Europa FM (21,097 km), Semimaraton Ștafetă United Business Center (2 x 10,5 km), Cros – Cursa individuală WINK (10,5 km), Cursa Populară Oxygen (2,5 km), Cursa pentru copii Vivertine

Înscrierile se pot face online pe site-ul www.semimaratoniasi.ro până pe 15 aprilie pentru probele competitive: Semimaraton individual, Semimaraton Ștafetă și Cros 10.5km. Pentru Cros popular (inclusiv categoria copii 15-17ani) și Cursa copiilor (categoriile 6-14 ani) înscrierile se pot realiza până la data de 20 aprilie. În limita locurilor rămase disponibile se pot face înscrieri la standul din Palas Mall, zona Intersport, până pe 21 aprilie inclusiv.

Evenimentul va fi prezentat de către Radio HIT, iar programul este următorul:

Zona de start – Piața “Palatul Culturii”

07:30 – 08:30 – Predare kituri doar pentru concurenți din afara orașului
09:10 – Încălzire cu instructori specializați
09:30 – START Cursele de semimaraton și cros 10,5km
09:35 – START cursa populară de 2,5 km și cursa copii(15-17ani)
9:30 – 11:30 – Înscriere și predare kituri pentru curse copii (în limita locurilor disponibile)
12:00 – Curse copii
13:00 – Festivitatea de Premiere

Traseul stabilit pentru acest an în competiția Semimaraton Iași 2018 este:

START – Palatul Culturii – str. Anastasie Panu – str. Elena Doamna – Bd. Independenței – P-ța Mihai Eminescu – str. Păcurari – Sos. Păcurari – intoarcere la sensul giratoriu Păcurari – Șos.Păcurari – str. Păcurari – P-ța Mihai Eminescu – str. Gavril Muzicescu – str. Arcu – Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii.

Vă așteptăm la linia de start, duminică, 22 aprilie, în fața Palatului Culturii din Iași.

Mulțumim partenerilor și sponsorilor ce s-au alăturat ediției a IV-a Semimaraton Iași 2018

Parteneri instituționali: Primăria Municipiului Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași,  Inspectoratul Județean de Poliție Iași, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, I.S.U.Iași Serviciul de Ambulanță Județean Iași

 Sponsor Title: Europa FM

Sponsori  Gold: United Business Center, Palas Mall, OXYGEN, Digi Mobil, Wink, Vivertine, Magnius, Unreel Media.

Sponsori Silver: AFTERHILLS, Digi-Tale, E-CONT, September Media.

Sponsori Bronze: BMW Apan Motors, Arcadia Spitale și Centre Medicale, Almaviva Services, Dopopoco, Auchan Retail, A & S MED WAREHOUSE.

Parteneri: Petru, Isostar, Cobyul, AtletIS, CIUC, Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, Dainty, FIKA, Via Naturalia, Quick Promo, Apavital, Intersport, Advento Media Hub, Pim, Clubul Fotografilor.

 Parteneri organizare: Asociația People for Sport, Asociația Elite Running.

Parteneri Media Principali: Radio România Iași, Iasi TV Life, Radio Hit, Ziarul de Iași, Iași FUN, Evenimentul, DIGI 24, inoras.ro, Impact FM, Curierul de Iași, Bună Dimineața Iași, Tele M, Affichage, Alerg.ro, Adrenallina, Agora Press.

 

Pentru declarații sau alte detalii vă puteți adresa coordonatorului proiectului – Liviu Adrian Măgurianu, telefon:  0723.271.605, email: iasi@salvaticopiii.ro.

Search

noiembrie, 2024