OFF-ul studențesc, inițiat de ASJ

Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (ASJ) a lansat la începutul lunii martie „OFF-ul studențesc”, o campanie adresată tuturor studenților de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), cu scopul de a milita pentru îmbunătățirea experienței studențești.

Această campanie a fost lansată pentru prima dată în anul 2010, când studenții au avut ocazia să își exprime nemulțumirile legate de universitate și cămin, pe două pagini imense de ziar, amplasate chiar în fața universității.

Începând cu luna martie 2018 campania a fost reluată în mediul online, OFF-urile studențești reprezentând un suport pentru obținerea unui mediu academic mai bun. Am decis prelungirea perioadei de desfășurare a campaniei și am încetat publicarea OFF-urilor până la începutul lunii mai din necesitatea diversificării facultăților de la care studenții trimit mesaje.

Vrei să dai ecou vocii tale? Iată ce trebuie să faci

Trimite-ne un mesaj în care îți exprimi nemulțumirile tale în legătură cu mediul academic sau spune-ne ce ți-ar plăcea să schimbi la modul de predare, modul de examinare sau chiar condițiile din cămine. Prin această inițiativă dorim să cunoaștem părerea studenților despre sistemul de învățământ și viața studențească de la UAIC pentru a observa cum și dacă s-a schimbat situația față de acum opt ani.

Mesajele trimise pe pagină oficială de Facebook și pe mailul asociației asj.iasi07@gmail.com vor fi contorizate până la sfârșitul lunii aprilie. Acestea vor fi postate pe pagina de Facebook, cu mențiunea că își vor păstra anonimatul tocmai pentru a încuraja cât mai mulți studenți să își exprime nemulțumirile fără să creadă că vor exista repercursiuni asupra lor.

„Am folosit versiunea din engleză – OFF – tocmai datorită sensului pe care îl are. Vrem să facem auzită vocea din off a studenților, cea din spatele ecranului, după cum spune definiția. Ne dorim să facem cunoscute problemele studenților de la UAIC, cu speranța că acestea pot fi soluționate de conducerea universității. Credem că unele lucruri trebuie să se schimbe. Dacă pentru generația noastră au existat anumite inconveniente, asta nu înseamnă că viitorii studenți trebuie să aibă parte de aceeași experiență neplăcută”, a declarat Bianca Dorneanu, vicepreședinte ASJ.

 

Ce vei câștiga?

Campania se va încheia cu o extragere prin intermediul platformei random.org, iar câștigătorul va beneficia de un premiu marca ASJ. Astfel, încercăm să răsplătim implicarea studenților în conștientizarea problemelor cu care se confruntă.

Totodată vom încerca să luptăm pentru rezolvarea problemelor și remedierea situațiilor neplăcute prin care trec studenții de la UAIC.

 

Search

decembrie, 2024