Patru licee din Iași implicate în Campania Bucurie în Familie – pizza pentru fapte bune

Pro Vita Iași desfășoară în acest final de an campania Bucurie în Familie – pizza pentru fapte bune prin care vor fi ajutate, cu ajutorul elevilor din Iași, 147 de familii cu peste 7 copii din județele Iași, Botoșani și Neamț.

Campania Bucurie în Familie – pizza pentru fapte bune invită elevii din patru licee din Iași la un concurs de fapte bune: clasa care va dona cele mai multe alimente neperisabile pentru familiile numeroase va câștiga pizza, ca răsplată pentru efortul și altruismul dovedit.

În acest proiect, la propunerea Pro Vita Iași, s-au înscris patru instituții de învățământ din Iași: Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” și Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”.

 „În fiecare an, de Crăciun și de Paște, încercăm să ducem acestor familii numeroase alimentele necesare pentru a avea o masă îndestulătoare de sărbători. De fiecare dată ne motivează și ne îndrumă chemarea Mântuitorului: Veniti binecuvântații Tatălui Meu… Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau. Ne dorim, astfel, să implicăm cât mai multă lume în acestă activitate misionară a Bisericii și să dăm șansa și altor persoane de a face fapte bune și de a cunoaște situațiile dificile, sau pe cele fericite, cu care aceste familii numeroase se întâlnesc în viața de zi cu zi. Suntem foarte recunoscători că alături de noi s-au alăturat patru instituții de învățământ din Iași și că elevii care au donat, și care vor dona până la finalul campaniei, înțeleg valoare faptei bune. De aceea le-am și promis că pentru altruismul lor le vom aduce, după post, pizza, felul de mâncare preferat de tineri, și le vom oferi ocazia de a merge cu noi pe teren pentru a distribui alimentele colectate. Am rugat elevii și pe părinții lor să doneze ulei, fâină, paste făinoase, orez și alte alimente care pot rezista in timp. În ziua distribuirii noi vom cumpăra alimentele perisabile (carne, ouă, lapte) și împreună cu ce au adunatelevii vom merge pe teren să vizităm și să bucurăm aceste familii.”, a declarat Sorina Hângănescu, referent Pro Vita Iași și coordonator al Programului Sf. Stelian.

Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sfântul Stelian este un proiect Pro Vita Iași prin care sunt susținute și promovate 110 familii cu peste 8 copii din Arhiepiscopia Iașilor. Principalele forme de ajutor oferite sunt: burse de studii lunare pentru copiii care au rezultate bune la învățătură și sunt dornici să-și continue parcursul educațional, organizarea Întâlnirilor de Vară, pachete umanitare oferite cu ocazia Nașterii și Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ajutor medical și sprijin în funcție de necesitățile urgente ale fiecărei familii. 

Pro Vita Iași este un departament al Sectorului de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor care funcționează din anul 2011 și are ca misiune salvarea, protejarea și îmbunătățirea vieții. Proiectele principale se concentrează în jurul informării și consilierii tinerilor, ajutorarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort și sprijinirea familiilor cu mulți copiii. Mai multe detalii puteți găsi pe www.provitaiasi.ro, pe pagina de facebook Pro Vita Iași. 

 

Search

decembrie, 2024