Gala Caritabilă Zâmbet în Dar – 24.500 Euro strânși pentru copii

Ediția din 2017 a Galei Zâmbet în Dar organizată de Salvați Copiii Iași, care a avut loc miercuri, 22 noiembrie 2017 la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, a adunat 24.500 de euro în urma sponsorizărilor și licitației din cadrul evenimentului.

Ne-am dorit un eveniment magic, care să îmbine arta, frumosul și intențiile nobile, care a adus alături de noi aproximativ 500 de persoane, unite într-un gest colectiv de susținere a celor 120 de micuți din cele trei centre educaționale ale organizației.

Contribuțiile tuturor celor implicați însumează 24 500 euro, fonduri ce vor fi folosite pentru a asigura o masă caldă, hăinuțe și sprijin copiilor din medii defavorizate, și pentru a le oferi servicii de tipul „Școala după Școală”, servicii de dezvoltare a abilităților de viață, servicii de consiliere psihologică și socială.  

Un moment important al serii a fost licitația de tip silent auction, invitații având posibilitatea de a adjudeca obiecte de artă și experiențe deosebite precum:

  • Lucrarea „Meditație” semnată Felix Aftene – președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România Filiala Iași, care a fost licitată și adjudecată de Arcadia Spitale și Centre Medicale, aceștia fiind și sponsori în cadrul evenimentului;
  • Artistul Leontin Păun a oferit în licitație un ansamblu dedicat galei format din trei lucrări intitulate “Je vous souhaite d’être follement aimée” I, II, III;
  • Tânărul artist Alexandru David a sprijinit cauza noastră oferind șapte lucrări de pictură în ulei, cea mai licitată lucrare fiind „Bărci”;
  • Alina Avram a dăruit copiilor lucrarea „Mama” ce a fost inspirată din desenul băiatului artistei;
  • 2 pachete ”Crăciun de Poveste” împreună cu Ford Kuga Vignale & Hotel Perla Slănic;
  • 2 abonamente all inclusive World Class;
  • Pachet de lux Adrenalină și Alint oferit de Hoinar Events;
  • Colecție de autor și întâlnire pentru autograf Laura Baban;
  • Rochie ”AMA” by Atelier Aerial;
  • S-au mai licitat: tablou viu realizat de Thundra, ateliere de gătit oferite de Soft and Grace atât pentru adulți cât și pentru copii, coșuri cu bunătăți de la VALEPUTNA, pachete de antrenament oferite de Speed Fit Concept, bijuterii semnate Madamme Bijoux, eșarfă de mătase INSIDE semnată Marie Nouvelle, geantă Regina Maria by Iutta, cursuri de prim-ajutor pentru companii oferite de Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, pălării surpriză create de Mihaela Iacob.

 ”Suntem la cea de a treia ediție a galei Salvați Copiii Iași. Ne-am adunat aici,la Teatrul Național, în acest loc plin de istorie și de frumos, pentru a trage semnale de alarmă și de a aduce în prim plan problema stringentă a abandonului școlar și a accesului la educație. Comunitatea noastră trebuie să privească în viitor și să conștientizeze efectele pe termen lung a lipsei educației în generațiile ce urmează. Mai mult de jumătate dintre copiii din România se află în risc de sărăcie sau excluziune socială. În anul 2016, aproape 400.000 de copii cu vârsta între 3 – 17 ani nu urmau nicio formă de învațământ (preșcolar, primar, gimnazial, liceal sau profesional). În același timp, România alocă educației unul dintre cele mai mici procente din PIB. Abandonul școlar a crescut, numai într-un singur an, 60.000 de copii abandonând școala. Acestea nu fac decât să susțină cercul vicios al sărăciei din care trebuie să ieșim.”, a declarat Ioana Atasiei, Președinte Salvați Copiii Iași.

 Realizarea evenimentului a fost posibilă datorită mobilizării întregii comunități strânse în jurul organizației, cu precădere prin implicarea activă a voluntarilor ce sprijină în mod constant acțiunile Salvați Copiii Iași.

 Comitetul de organizare a celei de a III-a ediții a Galei Zâmbet în Dar îi are în componenţa sa pe: Amalia Georgescu, Adrian Mironescu, Cristi Grăunte, Loredana Manea, Ioana Atasiei, Ines Dumitriu, Irina Hazincop, Smaranda Jescu și Luiza Drian.

 

 

 

 

Search

decembrie, 2024