Programul Rock’N’Iași

Anul acesta, festivalul Rock’N’Iași împlinește 11 ani de existență. La fel ca în anul 2016, vor avea loc 3 ediții ale festivalului: „Winter Edition”, ce a avut deja loc în perioada 25-26 martie 2017, „Open Air” ce a avut loc în perioada 19-21 mai 2017  și „Indoor Edition” ce va avea loc în perioada 27-29 octombrie 2017. Singura ediție care ce nu a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Iași a fost „Open Air”. Aceasta s-a desfășurat pe Pârtia de Schi din zona Copou, Iași.

În acest an, festivalul face parte din proiectul „Rock’N’Iași”, proiect de tineret finanțat de Primăria Municipiului Iași și implementat de Asociația Culturală Moldavia în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Iași. Confirmările au avut loc de-a lungul ultimei luni, line-up-ul final fiind format din 18 trupe: 6 trupe locale din Iași, 5 naționale dar și 7 internaționale, din țări precum Germania, Israel, Italia, Republica Moldova, Italia sau Grecia. Ca în fiecare an, Rock’N’Iași revine în luna octombrie în Casa de Cultură a Studenților din Iași.  Comparativ cu edițiile anterioare, în acest an vor fi amplasate două scene, una în Sala Gaudeamus, unde se ținea festivalul în mod normal, iar cealaltă în Sala Dublin.

 Programul final arată în felul următor:

 

Vineri, 27 octombrie 2017:

Scena GAUDEAMUS

19:40 – MAGEN (ISR)

21:10 – DIAMONDS ARE FOREVER (CJ)

23:00 – BUCOVINA (IS)

 Scena DUBLIN

 

19:00 SERPENT STREAM (IS)

20:30 FUNK’E FETISH (CJ)

22:00 ROLL MODELS (UA)

Sâmbătă, 28 octombrie 2017

Scena GAUDEAMUS

 

19:00 ENEMYNSIDE (IT)

20:30 HANIWA (IT)

22:00 FALLEN ARISE (GRE)

23:40 DESTRUCTION (GER)

 Scena DUBLIN

 

19:50 GODBY (MDA)

21:20 BREATHELAST (B)

22:55 WITHIN THE NOVA (TM)

 Duminică, 29 octombrie 2017

 

Scena GAUDEAMUS

 

19:00 BEAUTY AND THE RAT (IS)

20:30 ETERNAL FIRE (B)

22:00 TENEBRES (IS)

 

Scena DUBLIN

 

19:50 HIRAETH (IS)

21:20 SUBLIMINAL DAMAGE (IS)

 

Totodată, a fost publicat și regulamentul oficial al festivalului:

 

Accesul publicului se va face începând cu ora 18:30.

Spectacolele încep la ora 19.

Organizatorii au dreptul de a selecta persoanele care intră la evenimente.

Intrarea persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice sau droguri este interzisă.

Persoanele care doresc să participe la Rock’N’Iași trebuie să fie de acord cu percheziționarea corporală și a bagajelor cu care vin la eveniment, pentru a preveni orice incidente. Vă rugăm să vă verificați bagajele astfel încât să evitați să aveți obiecte care pot fi considerate arme albe.

 Vă rugăm să nu veniți cu obiecte de valoare.

 Organizatorii nu răspund de eventualele pierderi sau furturi.

 Persoanele care doresc să fumeze, sunt rugate să folosească numai spațiul amenajat pentru fumători, în afara instituției. Nu se fumează pe balconul Casei de Cultură a Studenților.

 Accesul publicului se va face în limita a 500 de persoane. Vă rugăm să veniți din timp astfel încât să vă încadrați în cele 500 de persoane.

Pentru orice întrebare, vă rugăm să vă adresați voluntarilor Rock’n’Iași care vor purta tricouri și ecusoane distincte sau direct standului INFO POINT din Sala Foaier.

 După fiecare concert, publicul va evacua Sala Gaudeamus, respectiv Dublin, pentru soundcheck și aerisire.

Organizatorii își rezervă dreptul de a ajusta orele de început ale concertelor, astfel încât ca recitalurile capetele de afiș să înceapă la orele stabilite. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.

SUSȚINE ARTIȘTII IEȘENI!

VINO LA EVENIMENTELE ORGANIZATE ÎN IAȘI!

Search

decembrie, 2024