Gigi Căciuleanu vine la FITPTI!

Cunoscutul coregraf Gigi Căciuleanu, care încântă de fiecare dată publicul cu spectacolele sale de teatru coregrafic amalgamând în proporții ideale frumusețea mișcărilor de dans și lirismul muzical, va fi prezent la cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (5-12 octombrie). Și nu cu una, ci cu două dintre cele mai recente creații ale sale, foarte diferite una de cealalată, dar, desigur, amprentate stilistic de marele artist.

Publicul va avea prilejul să urmărească în premieră în Iași Eine Kleine Nachtmusic, o coproducție Unteatru, Artproduction Foundation & Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, Kult Studio, JTI, pe texte de Gigi Căciuleanu şi un fragment de scenariu original de Commedia Dell’Arte aparţinând lui W.A. Mozart. În acordurile muzicii lui Mozart. Despre această creație, care a avut premiera în Festivalul „George Enescu” din București, Gigi Căciuleanu spune: “…Mozart pe drum de seară… EINE KLEINE NACHTMUSIK este o metaforă a «singurătăţii creatorului de cursă lungă». Cea a unui solitar Om–Artist, Artist–Om, fără vârstă, Veşnic-Copil, dar în acelaşi timp, şi dintotdeauna: Bătrân-Filozof-Înţelept, Jongleur şi Alchimist… Aici şi Nicăieri, Acuma şi Oricând… Între James Dean şi Pitagora, personajul piesei Eine kleine Nachtmusik nu e (numai) Mozart, Amadeus, sau Wolfgang… E o metaforă.” Spectacolul este programat sâmbătă, 7 octombrie, ora 19, la sala mare a Teatrului Luceafărul.

Într-o cu totul altă tonalitate, spectacolul #Emojiplay îmbină limbajul tri-dimensional (cel al dansActorilor) cu vizuala lume bi-dimensională a emoticoanelor. Spectacolul poate fi vizionat luni, 9 octombrie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Studenților. Despre această creație a lui Gigi Căciuleanu, criticul de teatru Oltița Cîntec scria : „Patru tineri dansActori (Ana Vișan, Irina Strungăreanu, Adrian Nor, Alexandru Călin, în alternanță cu Bianca Bor și Vlad Troncea) transferă în emoționalitate coregrafică acțiuni și afecte tipice utilizatorilor de emoji, într-un spectacol de teatru coregrafic pe care vi-l recomand. E ludic, imprevizibil, arată că în lumea noastră ritualurile de socializare impun limbaje noi, la care trebuie să ne adaptăm. Secvențele dansate curg dintr-una-ntr-alta, se succed fragmentat, componenta de expresivitate corporală fiind dublată de una imagistică, cu fluxuri de emoji-uri ce «dansează» grafic pe un ecran. În acorduri muzicale ritmate, în tandem acustic cu celelalte straturi ale spectacolului, rotunjind paleta surselor de semnificare. „

Biletele pentru ambele spectacole pot fi achiziționate de la casa de bilete a Teatrului Luceafărul, organizatorul FITPTI, sau de pe portalul www.bilet.ro. Prețul este 30 lei (tarif întreg) și 12 lei, cu reducere (elevi, studenți, pensionari, șomeri).  

 

Search

decembrie, 2024