Festivalul „La Vie” donează 10% din încasări pentru proiecte sociale din Iași

Între 8 și 10 septembrie 2017 va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului „La Vie” la Crama Gramma din Bârnova (Iași).

 O noutate în ceea ce privește ediția de anul acesta este direcționarea a 10% din încasările rezultate din vânzarea de bilete către proiectele Fundației Comunitare Iași. Astfel, organizatorii își propun să susțină grupurile de inițiativă și să îi responsabilizeze pe ieșeni în a dezvolta proiectele sociale pe care fundația le coordonează în decursul unui an.

 „Ne bucură inițiativa organizatorilor de a sprijini proiectele Fundației Comunitare Iași și încurajăm astfel de evenimente responsabile social. Anul acesta, donația din partea Festivalului La Vie va fi folosită pentru Fondul Științescu, un proiect prin care se vor sprijini cu minumum 120.000 lei proiecte care să crească atractivitatea științelor în rândul elevilor de gimnaziu și liceu.” – a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, Director Executiv la Fundația Comunitară Iași.

 Festivalul va începe vineri, 8 septembrie, începând cu ora 16:00, sâmbătă și duminică urmând ca activitățile să se desfășoare de la prânz, începând cu ora 12:00. Programul desfășurat pe ore poate fi consultat pe pagina de facebook a Festivalului „La Vie”. Pe parcursul celor trei zile de festival, la Crama Gramma vor concerta 13 trupe live și 6 DJ, între care Trupa Spam, CANAF, Fine, it’s pink, Westroot, El Negro, Maria Răducanu, Nightlosers și Fanfara Transilvania.

 Biletele de intrare la Festivalul „La Vie” pot fi procurate la locațiile partenere: Librăria Cărturești din Palas Mall și Cafeneaua FIKA din zona Piața Unirii, dar și online pe platforma myticket.ro sau în magazinele Diverta. Înainte de începerea evenimentului, abonamentele de trei zile vor costa 90 lei/ persoană sau 35 lei/ zi, iar începând cu data de 8 septembrie, biletele vor costa 50 lei/ zi, nemaifiind posibilă achiziționarea de abonamente. Copiii cu vârsta până în 14 ani, însoțiți de adulți, beneficiază de gratuitate.

Search

decembrie, 2024