„Douăzeci de ani de acum încolo, vei fi mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut, decât de cele pe care le-ai făcut. Aruncă zarurile. Navighează dincolo de portul maritim, în care te simți în siguranță. Prinde vântul în pânze. Explorează. Visează. Descoperă” spunea Mark Twain. Aceste cuvinte pot fi folosite atât în contextul vieții personale, cât și în mediul de afaceri, deoarece ne încurajează să fim curajoși si să încercăm lucruri noi.
Anul acesta, în cadrul celei de-a XV-a ediții a cursului academic de vară, Grupul Local BEST Iași, în colaborare cu Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iasi, deschide poarta spre antreprenoriat pentru 23 de tineri din 14 țări din întreaga Europă și pentru doi studenți ieșeni. Sub îndrumarea prof. univ. dr. ing. Silvia Avasilicăi, împreună cu specialiști în domeniu, studenți de la universități tehnice vor face primii pași spre materializarea ideii de afacere la care visează.
În perioada 10 – 21 iulie 2017, cursul, intitulat “Start-up your future”, va contribui la dezvoltarea profesională a acestor studenți, promovând totodată multiculturalitatea și spiritul de colaborare europeană, catalizându-le evoluția pe plan personal. Timp de 10 zile, studenții vor dobândi noi cunoștințe cu privire la tema cursului și vor pune în aplicare noțiunile deja asimilate. Aceștia vor beneficia de prezentări oferite de specialiști, precum doctoranzi în domeniu sau chiar antreprenori cu experiență, de ore de curs, discursuri și vizite la companii, toate acestea având rolul de a ajuta oamenii de afaceri de mâine să crească.
Pe lânga partea academică, la acest eveniment studenții au ocazia de a cunoaște tradiția românească și de a gusta din culoarea locală a orașului, prin diferite activități ce au loc pe parcusul celor 10 zile. Cu acest prilej, studenții străini vor cunoaște frumusețea, istoria și secretele orașului Iași, ghidați de voluntarii BEST Iași, iar timp de 3 zile, tinerii vor putea admira splendoarea Masivului Ceahlău, pe parcursul unei drumeții ce are rolul de a facilita legarea de prietenii de durată.
Îmbinând utilul cu plăcutul, cea de-a XV-a ediție a cursului academic de vară, organizat de Grupul Local BEST Iași în colaborare cu Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, va constitui momentul zero al carierei de antreprenor pentru 25 de studenți, încurajând totodată amiciția multiculturală și diversă, bazată pe amintiri ce durează o viață întreagă. În perioada 10-21 iulie, minți din întreaga Europă vor păși în lumea economiei, dar și în universul ieșean.