PakEat – cel mai nou bistro din Iasi!

În curând,

PakEat, locul în care mâncarea sănătoasă şi atmosfera caldă sunt la ele acasă!

Cel mai nou bistro adresat adepților unei alimentații sănătoase își deschide porţile pentru ieşeni. Un cadru familiar, în care bucătăria tradițională românească își dă întâlnire cu cele mai alese rețete internaționale și vegetariene, întregind atmosfera după-amiezilor de duminică.

 

Acasă! Un termen atât de plin de sens şi totuşi, atât de greu de definit. Pentru cei mai mulți dintre noi, acasă înseamnă confortul familial, locul de care ne leagă amintiri şi persoane iubite. Este acel „the place to be”, locul în care ne invităm prietenii, în care ne simţim stăpâni pe noi şi mereu în siguranţă. Acasă poate însemna totodată şi întoarcerea la natură, la rădăcinile umanităţii.

Asta îşi propune să devină PakEat, cel mai nou bistro cu mâncare sănătoasă din Iaşi. Adepţii acestui stil de viață ştiu deja cât de importată este prospeţimea ingredientelor şi, mai ales, modul de preparare. Ştiu ce înseamnă ca produsele să își păstreze aroma și textura, dar să aibă şi un conţinut caloric adecvat, pentru asigurarea unei vieţi echilibrate şi a necesarului zilnic de energie.

Toate acestea le găseşti din plin la PakEat, unde reţete de poveste prind viaţă sub îndrumarea celor mai iscusiţi chefi, pentru care bucătăria tradițională și ingredientele naturale sunt lege, iar cea ovo-lacto-vegetariană nu mai prezintă niciun mister. Este insula ta verde, desprinsă din natură, într-un ocean de E-uri şi conservanţi.

Mai mult decât un bistro. Un nou stil de viață

PakEat nu este doar un loc de luat masa. Noţiunea de „bistro” capătă aici o conotaţie extinsă, în care încântarea simţurilor şi gusturilor culinare se îmbină cu atmosfera caldă şi prietenoasă. PakEat poate fi considerat ca o prelungire a living-ului de acasă, cu bar şi bucătărie deschisă, unde poţi împărtăşi cu prietenii experienţa unui stil de viaţă sănătos şi cosmopolit. Un loc unde te simţi ca în familie, dar, în acelaşi timp, poți călători pe cele mai exotice tărâmuri din lume, prin prisma reţetelor internaţionale create special pentru tine.

Într-un cuvânt, PakEat este porţia ta zilnică de viaţă, servită de profesionişti, într-un ambient care te îmbie la poveste.

Vino să descoperi secretele unui stil de viaţă sănătos, în care experienţele culinare fac echipă cu distracţia şi buna dispoziţie. Te vei îndrăgosti iremediabil!

 

Ne veți găsi la adresa Str. Barbu Lăutaru, nr.46.

Search

decembrie, 2024