Au început înscrierile pentru Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – POVEȘTI

Muzeul Literaturii Române Iaşi dă startul înscrierilor pentru Concursului Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – POVEŞTI, aflat la cea de a XXIII-a ediție și care va desfășura în  perioada 18-19 aprilie 2015, la Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca din Țicău).

Creatorii, indiferent de vârstă, își pot înscrie lucrările până pe data de 30 martie 2015. La concurs pot participa români de pretutindeni, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Republica Moldova și Ucraina).

Manuscrisele (maximum 15 pagini), dactilografiate la 2 rânduri, în 5 exemplare, vor fi însoţite de un motto. Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon, e-mail-ul se vor afla într-un plic sigilat, pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Poveşti scrise de copii” sau „Poveşti scrise de adulţi”. Textele care nu vor respecta aceste rigori vor fi descalificate.

Concurenţii vor expedia lucrările în plic timbrat (imprimate), până la data de 30 martie 2015 (data poştei) pe adresa: Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca), str. Simion Bărnuţiu, nr. 4, Iaşi, cod 700118, tel. 0747/499488. De asemenea, în plic va trebui inserat formatul electronic al lucrărilor.

Juriul profesionist va acorda câștigătorilor o serie de premii în ziua de 19 aprilie 2015, astfel:

  • Premiul Muzeului Literaturii Române Iași;
  • Premiul „Ion Creangă” al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi;
  • Premiul Editurii Muzeelor Literare;
  • Premiul revistei „Dacia literară”;
  • Premiul revistei „Convorbiri literare”;
  • Premiul Bojdeucii „Ion Creangă”;
  • Premiul Studioului de Radio Iaşi;
  • Premiul Teatrului „Luceafărul” Iaşi;
  • Menţiuni la Secţiunea copii.

De asemenea, poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul Poveştile de la Bojdeucă care va fi lansat în aprilie 2016.

Anul acesta se va lansa volumul al XVI-lea al Poveştilor de la Bojdeucă, cuprinzând textele autorilor premiați la ediția din anul anterior. În anul 2014 au fost înscrise 116 lucrări la concurs.

            Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – POVEŞTI este un eveniment de tradiție organizat de  Muzeul Literaturii Române Iaşi. De-a lungul anilor, mii de de persoane au răspuns invitației de participare, iar textele selectate de jurii specializate au fost valorificate. Mai multe detalii se regăsesc pe www.muzeulliteraturiiiasi.ro.

 

Search

decembrie, 2024