Nunta la Biserica – traditie vs religie

Exista mai multe reguli canonice pe care tinerii au datoria de a le respecta pentru cununia ortodoxa. Acestea prevad in principal ca este interzisa casatoria intre rude, tinerii trebuie sa fie “curati”, sa aiba aprobarea parintilor si sa aiba nasi crestini casatoriti.

Cu o saptamana inainte de nunta, cei doi trebuie sa mearga la preot sa se spovedeasca. In trecut, spovedania era obligatorie nu numai pentru miri, ci si pentru parintii lor.Pe langa acestea, mai exista si alte cerinte, care, cu timpul, au fost date uitarii sau ignorate. Iar incalcarea lor nu mai inseamna un “pacat”, ci e trecuta cu vederea pentru ca multi dintre noi, sa recunoastem, nu mai avem o relatie atat de stransa cu biserica si randuielile ei.
In plus, traditiile din popor legate de nunta la biserica au fost mai bine pastrate decat regulile bisericesti si au o importanta mai mare atunci cand tinerii pregatesc tot ce e nevoie pentru cununie.

Un obicei care mi s-a parut interesant (cel putin), la nuntile la care am participat in ultima vreme, a fost acela de a aduce un covor la biserica, pe care mirii sa stea in timpul slujbei, si care la sfarsit (nu obligatoriu) ramane bisericii. Si mai mult, sub covor trebuie sa pui niste bani, care, teoretic, raman tot bisericii (cineva ii baga in buzunar oricum). Insemnatatea religioasa sau ritualica a covorului nu am inteles-o… dar se practica si e la categoria “crede si nu cerceta”.
(Cel mai amuzant e oricum obiceiul calcatului pe picior in biserica).
Si daca majoritatea dintre voi stiti ce trebuie pregatit pentru biserica si ce traditii trebuie respectate, multi nu stiu ce se intampla dupa slujba. Cum nu stiam nici eu.
Se pare ca lumanarile de la cununie trebuie pastrate si duse la biserica dupa nunta in urmatoarea saptamana, si atunci preotul face o mica slujba pentru cei doi tineri la primirea lumanarilor. In plus, mai nou, aranjamentele florale care raman de la petrecere sunt duse si ele tot la biserica.

Voi ce a trebuit sa faceti sau sa pregatiti pentru nunta voastra la biserica? Sau daca urmeaza sa va casatoriti, ce sfaturi ati primit in privinta asta? Astept cu interes comentariile voastre.

Search

decembrie, 2024