Iași-Istoria de la GOLIA

Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi anunță lansarea Concursului de Istorie intitulat “Iași-Istoria de la GOLIA“ .

Concursul face parte dintr-o serie mai largă de evenimente dedicate aniversării a 500 de ani de atestare istorică a Mănăstirii Golia(Iași-Golia 500), prima atestare cunoscută fiind din anul 1515.

Concursul își propune să promoveze Iașul și Golia, având în vedere că premiile oferite pentru primele 3 locuri constau într-un week-end petrecut în Iași, având cazarea, masa și intrarea la obiectivele turistice, achitate de organizatorul concursului :Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi.

Concursul este adresat elevilor și studenților din țară și conține câte 10 întrebări pentru fiecare categorie(elevi/studenți) și au grad de dificultate adaptat fiecărei categorii în parte.

Întrebările vor fi adresate săptămânal pe pagina de Facebook a Centrului de Promovare Turistică Iași, la adresa https://www.facebook.com/centrul.turisticaiasi.

Concursul va avea 2 etape:

1)     Etapa preliminară, unde se vor selecta 20 de participanți, câte 10 participanți pentru fiecare categorie(10 elevi și 10 studenți) , care vor participa la etapa finală.

2)     Etapa finală, care se va desfășura la Mănăstirea GOLIA, unde cei selectați vor primi câte 4 întrebări și vor trebui să compună și un eseu.

Etapa finală se va susține la Iași, la Mănăstirea Golia, într-o zi de vineri, anunțată de asemeni pe pagina de Facebook.Câștigătorii etapei finale de la fiecare categorie (elevi/studenți) vor rămâne la Iași pe perioada acelui week-end și vor cunoaște Iașul.Cunoașterea Iașului și șederea în Iași va fi premiul acordat celor care prin intermediul acestui concurs s-au arătat interesați de Iași și de istoria lui, istorie legată de Mănăstirea Golia.

Dacă dintre câștigătorii concursului vor fi elevi/studenți din Iași, pentru care sejurul în Iași nu este de interes, aceștia vor primi premiile în bani, astfel:

– Premiul I=500 lei

– Premiul II=400 lei

– Premiul III=300 lei

Toți participanții la concurs vor primi diplome de participare.

Asociația „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi a fost înființată în cadrul Proiectului „Reabilitarea și dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia”, proiect premiat în anul 2012 cu premiul Uniunii Europene si al organizației europene Europa Nostra pentru Patrimoniul Cultural la secțiunea CONSERVARE.

Persoane de contact: Carmen CHIORCEA – Director Asociația “Centrul de Promovare Turistică” Iași ; E-mail: office@iasi-info.ro; Telefon: 0332/408.548 ; 0743/899.218.

Search

decembrie, 2024