TÂRG AL DESTINAŢIILOR CULTURALE DIN IAŞI ŞI ALTE EVENIMENTE APARTE, LA PALAS MALL

Şi în această săptămână, Palas Mall îşi surprinde clienţii cu evenimente deosebite. Amatorii de cultură pot vizita un târg al ofertelor special dedicate lor şi pot admira o expoziţie de artă contemporană, sesiunile de cumpărături sunt însoţite de recitaluri la pian, copiii sunt invitaţi la teatru de păpuşi, iar promoţiile colecţiilor de iarnă continuă în magazinele îndrăgite. 

 

Joi, 30 ianuarie 2014, de la ora 18.30, clienţii Palas Mall vor avea deosebita plăcere de a reasculta refrenele legendarei formaţii Roşu şi Negru. A fost printre primele trupe de rock din România, iar acum, Roşu şi Negru renaşte prin iniţiativa prim tenorului Operei Naţionale Române Iaşi, Cosmin Marcovici. Membrii noii formaţii vor fi prezenţi la filmările emisiunii „Deschis la Distracţie” şi vor oferi publicului cele mai frumoase melodii din repertoriul lor.

 

De vineri până duminică, în perioada 31 ianuarie – 2 februarie, Atriumul Palas Mall găzduieşte un eveniment inedit. Târgul „Destinaţii culturale la Iaşi” reuneşte teatre, centre şi asociaţii culturale, muzee, universităţi şi alte instituţii, care îşi vor prezenta ofertele şi programul pentru anul 2014. Printre participanţi se numără Muzeul Literaturii Române Iaşi, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, Ateneul Tătăraşi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, Universitatea „Petre Andrei”  din Iaşi, British Council, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi” Iaşi, Fundaţia Iaşi 2021 – Capitală Culturală Europeană, Asociaţia Noua Acropolă şi Icar Tour. Doritorii vor putea afla detalii despre activitatea acestor instituţii şi despre evenimentele organizate în perioada următoare.

 

Tot de vineri până duminică, în intervalul orar 16.00 – 18.00, clienţii din Atriumul Palas vor asculta recitaluri la pian. Artiştii ieşeni îi vor încânta pe cei aflaţi la cumpărături cu refrene îndrăgite, în interpretări originale.

 

Duminica este zi cu teatru pentru cei mici. Prichindeii sunt aşteptaţi în zona Intersport, la ora 11.00 şi la ora 18.00, pentru a se bucura de o nouă întâlnire cu marionetele Teatrului de Păpuşi „Aşchiuţă”. Spectacolele din acest week-end sunt „Hansel şi Gretel” şi „Trenuleţul din junglă”.

 

Până duminică, amatorii de artă contemporană vor putea admira expoziţia BarriqueArt, organizată de Fundaţia Herczeg din Timişoara. Aproximativ 40 de baricuri, butoaie din lemn de stejar, folosite pentru a înnobila vinul, au fost transformate în adevărate opere artistice de către zeci de sculptori, pictori şi arhitecţi.      

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.         

Search

decembrie, 2024