LA IULIUS MALL, COPIII SUNT INVITAȚI LA ATELIERE EDUCATIVE ȘI DISTRACTIVE

Și în acest an, copiii sunt invitaţi la Iulius Mall să descopere lucruri noi şi să se joace în acelaşi timp. Cea de-a doua ediţie a proiectului educaţional „Ne jucăm şi învăţăm la Iulius Mall” se va desfăşura în perioada ianuarie – mai 2014, în fiecare zi de marţi, miercuri şi joi, între orele 10.00 – 12.00, la etajul doi, piaţeta Karma. Astfel, de pe 14 ianuarie 2014, cei mici vor avea ocazia să practice jocuri logice, să facă experimente ştiinţifice, să deprindă noţiuni de geografie, să mânuiască marionete sau să vizioneze filme 3D.

 

Programul „Ne jucăm şi învăţăm la Iulius Mall” este avizat de Inspectoratul Școlar Judeţean Iaşi şi se adresează copiilor de la grădiniţele din oraş. Participarea este gratuită.

 

În luna ianuarie, cei mici pot opta pentru o serie de ateliere inedite. „Learn with music” este un program educaţional din Statele Unite ale Americii, implementat în premieră în ţară, care stimulează potenţialul verbal şi muzical al copiilor. La „Mindlab”, prichindeii sunt implicaţi în jocuri logice, menite să le dezvolte inteligenţa. „Micul Savant” îi va transforma pe copii în oameni de ştiinţă pasionaţi de experimente distractive. Workshop-ul „Mânuirea păpuşilor şi a marionetelor” îi va transpune pe pitici în lumea poveştilor şi îi va provoca la numeroase exerciţii de imaginaţie şi creativitate. O întâlnire la fel de palpitantă cu personajele de basm este programată la Cinema City, acolo unde rulează cele mai frumoase filme 3D dedicate copilăriei.

 

Sâmbăta şi duminica, părinţii pot admira lucrările celor mici sau fotografiile surprinse în timpul atelierelor, expuse la parterul mall-ului. În plus, instructorii specializaţi le pot oferi informaţii utile sau sfaturi referitoare la începerea studiului unei discipline şi modalităţile de consolidare şi susţinere a activităţii în cadrul familiei.

 

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.


Search

decembrie, 2024