Depozitele neconforme de deșeuri din Județul Iași vor fi închise

Astăzi a avut loc semnarea contractului privind reabilitarea și închiderea depozitelor urbane neconforme în Județul Iași. Ofertantul câștigător a fost SC Geiger Transilvania SRL, SC Loial Impex SRL fiind subcontractant. Valoarea totală a contractului este de 16.616.669 lei, inclusiv TVA. Durata contractului este de 548 zile de la emiterea ordinului de începere. „Este penultimul mare contract de lucrări din cadrul Proiectului <<Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Iași>>. Întreg proiectul costă 85 milioane euro, din care aproape 60 milioane euro sunt fonduri nerambursabile. Contractul semnat astăzi prevede închiderea depozitelor neconforme din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău și are o valoare de circa 4 milioane de euro. La finalizarea acestui contract, adică peste maxim 18 luni, vom avea un județ mult mai curat. Odată cu aceste lucrări va trebui să lucrăm și în ceea ce privește mentalitatea oamenilor, pentru a nu mai arunca deșeuri în acele vărsători, ci să le aducă în centrele de colectare”, a declarat dl. Cristian ADOMNIȚEI, Președintele Consiliului Județean Iași.

 

În cadrul contractului de lucrări se vor reabilita și închide 3 depozite de deșeuri urbane neconforme, după cum urmează:

 

•        Reabilitarea și închiderea depozitului urban neconform Pașcani – Valea Seacă

 

Depozitul urban neconform Pașcani – Valea Seacă ocupă o suprafață totală de 3,5 hectare și este situat în extravilanul Municipiului Pașcani. Accesul la depozit se face pe DJ 208 Iași – Lespezi.

 

 

 

 

•        Reabilitarea și închiderea depozitului urban neconform Târgu Frumos – Adâncata

 

Depozitul urban neconform Tg. Frumos – Adâncata ocupă o suprafață totală de 2,7 hectare și este situat în extravilanul orașului Târgu Frumos. Accesul la depozit se realizează prin intermediul drumului național Târgu Frumos – Hârlău DN 28B.

 

•        Reabilitarea și închiderea depozitului urban neconform Hârlău:

 

Depozitul urban neconform Hârlău ocupă o suprafață de 2 hectare și este situat în partea de Est a orașului Hârlău. Accesul la depozit este asigurat de pe drumul național DN 28B/E58.

 

Lucrările de execuție prevăd implementarea unui sistem complet de închidere în conformitate cu legislația națională cuprinzând:

–        Strat de susținere;

–        Strat drenare biogaz;

–        Strat  de geocompozit;

–        Geotextil de separare;

–        Strat de recultivare;

–        Puturi de extragere a biogazului;

–        Sistem de colectare si transport al biogazului incluzând conducte, sistem de deshidratare si substatie gaz;

–        Sistem de ardere controlată a gazului de depozit;

–        Sistem de colectare levigat;

–        Sistem perimetric de colectare a apelor pluviale;

–        Instalații de monitorizare;

–        Drumuri de acces, împrejmuire si poartă acces.

 

 

 

 

Search

decembrie, 2024