Fundația Solidaritate și Speranță Iași Spectacolul Caritabil Poveste din Viflaim

Vineri, 6 decembrie 2013, in ziua Sfântului Mare Ierarh Nicolae a avut loc mult așteptatul concert de colinde Poveste din Viflaim, organizat în scop caritabil de către Fundația Solidaritate și Speranță a Arhiepiscopiei Iașilor.

Evenimentul a început la ora 17.00 și a debutat cu glasurile senine ale copiilor beneficiari ai Centrului de Zi Sfânta Marina al Fundației Solidaritate și Speranță, coordonator Lucian Isaicu, profesor Liliana Coșarcă. Au urmat colegii lor de Centrul de Zi pentru Copii Mia Casa Inculeț, coordonator Monica Bailău și apoi micii artiști, membri ai corului Musica Viva al Asociației Iubire și Încredere, dirijor Daniela Doroșincă.

Cel mai așteptat moment al serii a fost intrarea în scenă a minunatei Paula Seling! Artista a încântat auditoriul cu o suită de colinde și piese din repertoriul personal și a făcut apel la solidaritate față de copiii nevoiași asistați în cadrul Fundației Solidaritate și Speranță. în încheierea evenimentului, copiii colindători au revenit pe scenă în jurul invitatei speciale și au intonat împreună cu aceasta cel mai emoționant colind românesc: O, ce veste minunată! Pentru dăruirea cu care s-a alăturat acestui proiect, Părintele Mihai Doroșincă, directorul executiv al Fundației Solidaritate și Speranță, i-a oferit Paulei Seling distincția de ”Prieten al Fundației”, titlu de onoare oferit, după tradiția organizației, persoanelor care sprijină într-un mod considerabil acțiunile sociale ale acesteia. De asemenea, artista a primit în dar din partea organizatorului o icoană deosebită spre călăuzirea pe calea dreptății.

Sala mare a Centrului de Conferințe Providența a găzduit preț de aproape 2 ore aproximativ 1100 de invitați, care au cântat la unison alături de cunoscuta artistă și care, prin prezența lor, au contribuit la îmbunătățirea situațiilor sociale cu care se confruntă cei peste 70 de școlari asistați social prin serviciile Fundației Solidaritate și Speranță.

 Concluzia serii a fost aceea că sezonul colindelor și al sărbătorilor de iarnă a fost deschis într-un mod deosebit, prin reunirea multor suflete speciale într-un scop caritabil și în prezența cunoscutei Paula Seling. Cu această ocazie, i-a fost lansată artistei invitația de a mai reveni în evenimente organizate de către Fundația Solidaritate și Speranță, dânsa promițând că va reveni ori de câte ori, Fundația o va invita.

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.

Search

decembrie, 2024