Ziua internaţională a aviaţiei civile

În fiecare an, la 7 decembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Aviaţiei Civile. 

Scopul celebrării mondiale este acela de a dezvolta şi consolida atât importanţa aviaţiei civile internaţionale în dezvoltarea socială şi economică a statelor membre OACI, cât şi a rolului OACI în promovarea siguranţei, eficienţei şi continuităţii transportului aerian internaţional.

In anul 1944, la această dată, la Montreal (Canada) a fost instituită Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), punându-se bazele primelor relaţii internaţionale în domeniul aviaţiei civile, tendinţa spre progres şi perfecţionare. Data de 7 decembrie nu a fost aleasă întâmplător, deoarece în această zi, când în oraşul canadian, Montreal au fost puse bazele începutului relaţiilor contemporane între ţări  în domeniul aviaţiei civile, s-au urmărit realizările scopurilor puse în faţa aviaţiei civile mondiale.

În 1996, la iniţiativa OACI şi cu sprijinul Guvernului Canadian, prin rezoluţia Adunării Generale a Naţiunilor Unite, data de 7 decembrie a fost recunoscută ca Ziua Aviaţiei Civile Internaţionale, devenind una dintre zilele oficiale ale Naţiunilor Unite.

Sursă (date+fotografie): media.univ-danubius.ro

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.

Search

decembrie, 2024