SPECTACOL DE MOȘ NICOLAE, CONCERT AL FILARMONICII IAȘI ȘI CEA MAI MARE ADUNARE DE SPIRIDUȘI DIN LUME, LA PALAS, ÎN WEEK-END

Și în acest week-end, programul de evenimente pregătit de ansamblul Palas îi va încânta pe clienţii mici sau mari: încercare oficială GUINNESS WORLD RECORDS® pentru cea mai mare adunare de spiriduşi din lume, spectacol de Moş Nicolae, concert al Filarmonicii Iaşi, târguri tematice şi teatru de păpuşi.

 

Vineri, 6 decembrie 2013, de la ora 10.00, peste 150 de preşcolari se vor întrece pentru „Cupa lui Moş Nicolae”. Evenimentul sportiv este organizat în Atriumul Palas Mall de Primăria Municipiului Iaşi, Fundaţia Sportului Ieşean prin Programul „Sport în Cartiere”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean Iaşi. La competiţie participă copii cu vârsta între 4 şi 6 ani de la grădiniţele din oraş, iar cei mai buni princhindei vor fi premiaţi cu diplome, cupe şi cadouri.

 

Tot vineri, de la ora 18.00, în Atriumul Palas Mall va avea loc un spectacol de Moş Nicolae. Corul „Juniorii Operei” va susţine un concert de colinde, publicul fiind, totodată, încântat cu o reprezentaţie de balet.

 

De vineri până sâmbătă, în intervalul orar 16.00 – 18.00, sesiunile de cumpărături din Atrium vor fi acompaniate de recitaluri la pian.

 

Sâmbătă, 7 decembrie, Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi le va face clienţilor Palas Mall o nouă surpriză muzicală. De la ora 19.00, în Atrium, Orchestra simfonică, Corul academic „Gavriil Musicescu”, alături de soliştii Ana Maria Donose, Valentin Racoveanu – solist al Operei Naţionale Bucureşti şi Dorin Mara vor interpreta cele mai frumoase cântece, sub bagheta dirijorului Doru Morariu.

 

În acest sfârşit de săptămână, vizitatorii ansamblului urbanistic din centrul oraşului pot alege soluţii financiare personalizate, pot cumpăra cadouri lucrate manual şi pot consulta ofertele organizaţiilor non-guvernamentale. Târgul Handmade are loc în Palas Mall, zona Hervis Sports, Festivalul ONG-urilor Ieşene pentru Tineri în zona Subway, iar Târgul de Oferte Financiar-Bancare se desfăşoară în Atrium, nivelul 1.

 

Cei mici sunt aşteptaţi şi în această duminică la tradiţionalele întâlniri cu lumea poveştilor. Reprezentaţiile de teatru cu păpuşi vor avea loc la ora 11.00 şi 18.00, în zona Intersport.

 

Week-end-ul se va încheia la Palas cu un eveniment aparte, organizat pentru prima oară în România: încercare oficială GUINNESS WORLD RECORDS® pentru cea mai mare adunare de spiriduşi din lume. Evenimentul va avea loc duminică, în Atriumul Palas Mall, de la ora 17.00. Spiriprezentatorii Daniel Buzdugan şi Mihai Morar vor fi responsabili de buna dispoziţie, iar Andreea Bănică va electriza atmosfera cu un spirishow.

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.

Search

decembrie, 2024