Fashion Corner la Palas Mall Iasi

Fie că ești un “fashion addicted” sau vrei doar să afli câteva sfaturi utile, Palas Mall îți vine în ajutor! În weekend, la Fashion Corner-ul din atriumul Palas Mall poți sta de vorba cu specialiștii în make up, hair styling ori fashion.

Ieri am întânit-o pe doamna Geta Voinea și pentru că nu puține sunt femeile care stau ore în șir studiind reviste de specialitate pentru a afla care sunt coafurile și culorile ce se poartă, am decis să-i cerem câteva sfaturi pe care să vi le împărtășim.

În materie de tunsori, se poartă de la părul foarte scurt până la cel lung. Ceea ce este important e să fie mereu curat, îngrijit și hidratat, mai ales că se apropie sezonul rece. Să utilizăm cât mai puține aparate pentru aranjarea părului și să nu uităm de balsam, aplicat după fiecare spălare și o mască, folosită cel puțin o dată pe săptămână. În ceea ce privește forma, ar trebui să optăm pentru ceva potrivit texturii părului astfel încât să-l putem aranja și acasă, nu numai la salon.

Un “must-have” al sezonului sunt împletiturile, foarte șic și ușor de realizat.

Întrebând-o de culorile care sunt în tendințe, Geta Voinea ne-a recomandat să mergem pe nuanțe cât mai naturale. Este adepta naturaleții și simplității și consideră că asta vine bine oricărei femei.
Indiferent de lungimea părului sau de culoare, feminitatea şi naturaleţea sunt cele care trebuie valorificate.

Pentru a putea beneficia de sfaturile specialiștilor care vor veni în weekend-ul următor,  trebuie să faci cumpărături de minimum 100 de lei din magazinele Palas Mall şi să te programezi la Centrele Info pentru o sedință de consiliere personală în domeniul vestimentar, make-up sau hairstyling.

Atenție, locurile sunt limitate! Weekend-ul acesta va fi prezentă Adina Buzatu, celebra stilistă specializată în vestimentația masculină. De asemenea, sâmbătă, începând cu orele 18:30, în Atrium-ul Palas Mall va avea loc și o prezentare de modă denumită “Trends”.                    

Vă așteptăm!

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.


 

                                                         

 

Search

decembrie, 2024