FILIT la start. Dan Lungu: “Festivalul se doreşte a fi o adevărată sărbătoare a oraşului”

Astăzi, în foaierul Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” s-a desfăşurat conferinţa de presă de lansare a primei ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) – 23-27 octombrie. La eveniment au participat Președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, managerul FILIT şi directorul Muzeului Literaturii Române din Iaşi, Dan Lungu, managerul Operei Naţionale Române Iaşi, Beatrice Rancea, directorul general al Filarmonicii de Stat Iaşi, Bujor Prelipcean, precum şi directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România, Mihai Mitrică.

Dan Lungu a explicat faptul că evenimentele FILIT au fost construite pe baza a patru piloni importanţi: “Bookfest, întâlnirea autorilor cu elevii şi studenţii, evenimentele de seară de la Teatrul Naţional şi Casa FILIT. Vor fi lucruri extraordinare, întâlniri cu mari autori, de la prânz până seara târziu. Festivalul acesta se vrea o sărbătoare a oraşului, o sărbătoare în care să fie implicaţi foarte mulţi oameni, în care să se bucure alături de noi, de invitaţii pe care îi avem, invitaţi foarte importanţi din chiar lumea literară”.

Cristian Adomniţei a declarat că FILIT este un produs obţinut din sinergia instituţiilor de cultură: “Nu sunt multe astfel de momente de bucurie. Acest festival este consacrat, deşi n-a început încă. Este un proiect care, vă asigur, va avea continuitate şi susţinerea Consiliului Judeţean atât timp cât voi ocupa eu funcţia de preşedinte. Banca Naţională a României a acceptat din primul moment să susţină FILIT şi a anunţat că parteneriatul va fi unul de durată, iar pentru aceasta le mulţumesc guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, şi viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu”.

Beatrice Rancea a salutat organizarea unui eveniment de o asemenea amploare şi şi-a exprimat dorinţa ca parteneriatul cu festivalul să fie unul de tradiţie: “Foarte greu se realizează în astfel de timpuri o asemenea iniţiativă. Sunt fericită şi mândră că FILIT are loc aici, la Iaşi şi că vom deschide festivalul cu Indiile galante”.

Filarmonica de Stat Iaşi îşi aduce contribuţia în cadrul evenimentului cu un concert simfonic extraordinar, a cărui solistă este celebra pianistă Raluca Ştirbăţ. “Iaşul se mişcă şi prinde viaţă. N-a mai existat aşa ceva în Iaşi, adică să existe ceva de dimineaţă până seara. Este o sărbătoare în care cartea îşi dă mâna cu opera, cu muzica”, a declarat Bujor Prelipcean.

“În celelalte mari oraşe cu pretenţii avem film sau teatru, dar Iaşul a găsit această nişă, a literaturii. Această ediţie a ridicat ştacheta atât de sus încât vreau să văd cum o să vă descurcaţi la ediţia a doua”, a spus Mihai Mitrică:

Managerul FILIT a mai anunţat, în final, că ediţia de vineri, 25 octombrie, a “Serilor FILIT” va fi una dedicată Hertei Müller. Evenimentul îl va avea ca invitat pe Ernest Wichner, director al Literaturhaus Berlin, iar moderator va fi jurnalistul Liviu Mihaiu. Cu acest prilej va fi prezentat mesajul laureatei Nobel pentru Literatură în 2009 pentru publicul festivalului şi vor fi proiectate o serie de filme inedite.

Un alt eveniment de ultimă oră anunţat este “Noaptea albă a poeziei şi a muzicii”, programat la Casa FILIT vineri, 25 octombrie, începând cu ora 23.00. Un maraton de poezie și muzică unde vă veți întâlni cu unele dintre cele mai bune voci ale poeziei actuale, textele lor reușind să schimbe sau să trezească cititorii și pe cei care au avut până acum bucuria să le audă în lecturi publice. Participă: Constantin Acosmei, Marius Aldea, Radu Andriescu, Michael Astner, Şerban Axinte, Rita Chirian, Mariana Codruț, Dan Coman, Teodora Coman, Sorin Despot, Andrei Dósa, Vlad Drăgoi, Anastasia Gavrilovici, Paul Gorban, Matei Hutopilă, Diana Iepure, Constantin Iftime, V. Leac, Ştefan Manasia, O. Nimigean, Radu Nițescu, Tara Skurtu (SUA), Carmen Veronica Steiciuc, Cătălin-Mihai Ştefan, Veno Taufer (Slovenia), Ernest Wichner (Germania). Moderatori: Corina Bernic si Claudiu Komartin.

Zeci de evenimente vor avea loc în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (23-27 octombrie) – FILIT, realizate în parteneriat cu majoritatea instituţiilor educaţionale şi culturale din judeţul Iaşi. Expoziţii de carte, fotografie şi pictură, concerte, dezbateri.

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostri, Madd Electronics.


 

Search

decembrie, 2024