Masterclass Internaţional de Dirijat „Tehnica de dirijat a Maestrului Sergiu Celibidache”

Fundaţia Sergiu Celibidache din Bucureşti, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi cu Facultatea de Interpretare, Compozitie si Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iaşi, va organiza, în perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2013, Masterclass-ul Internaţional de Dirijat „Tehnica de dirijat a Maestrului Sergiu Celibidache”, susţinut de către profesorul Enrique Garcia Asensio, cel mai bun elev a lui Sergiu Celibidache.

 

 

Cursurile se vor desfășura la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi pe parcursul a 7 zile, iar în primele două zile, profesorul Masterclass-ului, Maestrul Enrique Garcia Asensio, va preda Fenomenologia Muzicală şi tehnica de dirijat a lui Sergiu Celibidache. În următoarele 5 zile, participanţii care vor fi selectaţi de către Maestrul Enrique Garcia Asensio vor beneficia, pe lângă cursurile teoretice, şi de sesiuni cu orchestra.

 

Masterclass-ul se va încheia cu un concert de final al studenţilor.

Pentru mai multe informatii, accesaţi: www.fundatia-celibidache.com şi pagina de Facebook a Fundaţiei: www.facebook.com/SergiuCelibidacheFestival

Sponsori: Consiliul Judetean Iaşi

Parteneri: Institutul Cultural Român, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi – Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice Iaşi

Sergiu Celibidache despre Iaşi

Dirijorul şi compozitorul Sergiu Celibidache şi-a petrecut anii studenţiei la Iasi, unde a urmat cursurile Conservatorului. Concomitent, studiază filozofia şi matematica la Universitatea ieşeană, apoi la cea din Bucureşti. Din 1936 pleacă definitiv din ţară, devenind în scurt timp una din cele mai cunoscute personalităţi ale muzicii internaţionale contemporane. În anul 1994, marele muzician a fost distins cu titlurile de Cetăţean de Onoare al oraşului Iaşi şi Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaţi.

 

“…Iaşul mi-a dat ceva care la început m-a ajutat să devin om, şi după aceea, într-adevăr, să pot ieşi cu uşurinţă din labirintul îndoielilor. Şi când a fost vremea să iau hotărâri mari, le-am luat ca ieşean, adică cu înţelepciune moldovenească. Deci am fost cât se poate de marcat din copilărie şi adolescenţă de Iaşul care, natural, a fost oxigenul tuturor”, declara Sergiu Celibidache.

 

Despre Enrique Garcia Asensio

Născut în Valencia (Spania), Enrique Garcia Asensio a studiat vioară, muzică de cameră, armonie, contrapunct şi compoziţie la Conservatorul Regal de Muzică din Madrid. La vârsta de 11 ani a început să cânte la vioară în Orchestra Conservatorului, în care devine mai târziu concertmaestru şi apoi dirijor.

A dirijat aproape toate orchestrele din Spania. Enrique Garcia Asensio a dirijat de asemenea în Franţa, Rusia, Anglia, Germania, Italia, Austria, Danemarca, Slovacia, Cehia, Irlanda, Romania, Bulgaria, Portugalia, Islanda, Grecia, Israel, Japonia, Elveţia, Olanda, Belgia, Canada, Statele Unite ale Americii, Mexic, Puerto Rico, Argentina, Uruguay, Republica Dominicană, Brazilia şi Africa de Sud.

Enrique Garcia Asensio a fost asistentul lui Sergiu Celibidache la cursurile internaţionale de dirijat din Bologna (Italia), München (Germania) precum şi cele din Academia Chigiana din Siena (Italia). La Academia din Siena a participat la toate cursurile pe care le-a susţinut Sergiu Celibidache (1960, 1961,1962 şi 1963), câştigând în ultimul an premiul „Cel mai bun elev al cursului”, oferit de Clubul Rotary din Siena.

În străinătate, a susţinut cursuri de dirijat în Santo Domingo (Republica Dominicană), Kerkrade (Olanda), Iaşi şi Bucureşti (România). În Spania, din 1970 este profesor al Catedrei de Dirijat a Conservatorului Regal de Muzică din Madrid, iar timp de 7 ani a predat şi la Liceul de Muzică din districtul Vasc în San Sebastian. A susţinut Masterclass-uri de Dirijat şi în Toledo, Madrid, Valencia, Cuenca, Liria, Bunol, Cullera, Villarreal, Nules, Segorbe, Benicasim, Vall d’Uixo, Montroz, Algar del Palancia, Pinoso, Olleria şi Villafranca de los Barros.

Enrique Garcia Asensio a mai susținut un Masterclass de dirijat la Iași în 2006 și o conferință în 2010 la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, fiind foarte apreciat de studenții de la spacializarea Dirijat orchestră cât și de la alte specializări, precum Muzicologie sau Interpretare muzicală.

Enrique Garcia Asensio a declarat de nenumărate ori că Maestrul Sergiu Celibidache a fost pentru acesta ca un al doilea tată. De asemenea, acesta menţionează că „ziua în care l-a întâlnit pe Sergiu Celibidache, a fost ca şi cum a câştigat la loterie.”

 

 

Search

decembrie, 2024