Şi Teatrul ACT vine la Festivalul de la „Luceafărul”

Teatrul ACT Bucureşti va fi prezent la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tînăr (FITPT) organizat de Teatrul „Luceafărul” în perioada 5-11 octombrie, cu genericul Ludic. Evenimentele din FITPT vor reuni pe afiş teatre şi artişti din 10 ţări (Marea Britanie, Germania, Olanda, Belgia, Italia, Rusia, Cehia, Polonia, Franţa, România), spectacole de teatru, dans, ventrilocie, spectacole-lectură, expoziţii, lansări de carte, dezbateri, conferinţe, întîlniri informale etc.

Teatrul bucureştean ACT, condus de cunoscutul actor Marcel Iureş, va aduce la FITPT două producţii de mare succes, jucate în festivaluri de prestigiu şi multipremiate.

Luni, 7 octombrie, de la ora 19, la sala mare a Teatrului „Luceafărul” vor evolua în Capra cu trei iezi un studiu gastronomic de Alexandru Dabija după Ion Creangă,  actorii Emilia Dobrin, Andi Vasluianu, Constantin Drăgănescu, Florin Dobrovici, Mihai Calotă. Ludic, cum îl ştim, regizorul Alexandru Dabija a pornit, cu cîţiva ani în urmă, în reinterpretarea pentru cei mari a operelor pentru cei mici scrise de Ion Creangă.

A început cu OO!, un superb spectacol realizat la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ după Punguţa cu doi bani, a continuat cu Absolut, după Ivan Turbincă şi Capra cu trei iezi – studiu gastronomic după Capra cu trei iezi, ambele la Teatrul Act, şi cu O ladă, după Fata babei şi fata moşneagului, la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ.

„După ce ne-am încercat puterile cu metafizica din Ivan Turbincă în spectacolul  Absolut!, ne avîntăm în psihologia abisală a cruzimii şi răzbunării din Capra cu trei iezi,  iar studiul pe care îl propunem este în primul rînd unul gastronomic, pentru că moartea este, invariabil, însoţită de haleală. Cei ce rămîn, mănîncă pentru că trăiesc”, zice Alexandru Dabija.

I-a botezat pe iezi Costică, Florinel și Mihăiță, după numele actorilor care îi interpretează, Constantin Drăgănescu, Florin Dobrovici şi Mihai Calotă, îi maturizează, atribuindu-le caracteristici ale tinerilor din ziua de azi. Lupul este ipostaziat de Andi Vasluianu, iar Capra, de Emilia Dobrin, actriţa obţinînd pentru acest rol o nominalizare la Premiile UNITER pentru Cea mai bună actriţă. Totul se petrece la praznicul din poveste.

Marţi, 8 octombrie, de la ora 19, la sala mică a Teatrului, tinerii spectatori vor putea urmări un spectacol excepţional realizat de o tînără speranţă a regiei româneşti, Bobi Pricop. Este vorba despre Jocuri în curtea din spate de Edna Mazya, cu Ioana Manciu, Pavel Ulici, Florin Hriţcu, Cezar Grumăzescu, Vlad Pavel.

„Totul începe cu un joc. Participanţii – patru puşti de 17 ani şi o fată de 14 ani. Piesa dramaturgului israelian Edna Mazya, inspirată de un caz real, prezintă faptele din doua perspective pe care spectatorii le urmăresc alternativ: cea a evenimentului în sine şi cea a procesului în care cei patru băieţi sînt judecaţi pentru viol. O poveste emoţionantă despre dreptate, ineficienţa sistemului judiciar, adolescenţă, joacă, teribilism şi dragoste,” zice Bobi Pricop despre spectacolul său. Un spectacol care a participat la Semaine des cultures étrangères la Paris, FEST-FDR Timişoara, Underground Arad, FITS Sibiu, Festivalul International de Teatru „Demouldy” – Olsztyn, Polonia, Festival delle colline torinese Torino etc. În cadrul FNT 2012, Ioana Manciu a obţinut Premiul „Tînără Speranţă” al Asociaţiei Internaţională a Criticilor de Teatru, pentru rolurile Dvori şi Procuroarea.

Şi la un spectacol, şi la celălalt, preţul unui bilet este 20 lei. Biletele vor fi puse în vînzare săptămîna viitoare, la casa de bilete a Teatrului „Luceafărul”.

Search

decembrie, 2024