Family Painting – proiect de revitalizare urbană şi cetăţenie activă

Atelierul Părinţilor în parteneriat cu  Fundaţia Comunitară Iași și designerul Alina Dîrvariu Raba, propune tuturor celor interesaţi un proiect de revitalizare urbană prin  care copii si parinţi din Iaşi vor avea ocazia să ofere o altă înfăţişare unui spaţiu public din oraşul nostru. Este vorba de scările care permit traficul pietonal între Şoseaua Păcurari și strada Toma Cozma, adiacentă Bulevardului Copou. În aceste sens, sâmbătă, 31 august 2013, va avea loc evenimentul Family painting în cadrul căruia cei mici vor fi aşteptaţi pentru a vedea ce înseamnă să fii un cetăţean activ, responsabil de frumuseţea oraşului în care trăieşti. Pentru o mai bună comunicare si coordonare, sunt propuse următoarele intervale orare, în funcţie de vârsta participanţilor : copiii între 2 și 6 ani de la 10.00 la 12.00, iar cei  peste 7 ani de la 14.00 la 18.00. 

 

            Atelierul Părinților vă aşteaptă cu toate materialele necesare pregătite, astfel încât scările, care au fost deja reparate, să fie pictate sub atenta îndrumare a designerului  Alina Dîrvariu Raba ce a fost alături de echipa noastră şi la alte evenimente părinte-copil. Ne propunem să creăm spaţiul pentru timp de calitate în familie, punându-ne în slujba comunităţii energia și creativitatea. Evenimentul Family painting este în acord cu principiile organizaţiei noastre si cu valorile atat de importante in relatia parinte – copil pe care le promovăm : cooperare, creativitate, susţinere, respect şi schimbare.

 

            Vă așteptăm cu drag la acest eveniment părinte – copil, sâmbătă, 31 august 2013, echipaţi în hăinuţe de lucru, înarmaţi cu multă răbdare şi bună-dispoziţie. Vom lucra în echipă, vom fi creativi, vom susţine un proiect din respect pentru oraşul nostru, dar şi pentru că ne dorim să realizăm o schimbare în mentalitatea cetăţenilor. Frumuseţea din exterior nu poate veni decât din interiorul nostru ! 

Despre asociația Atelierul Părinților

 

Atelierul Părinţilor este o organizaţie pentru părinţi care activează în domeniul educaţiei non – formale şi a dezvoltării personale.

Misiunea noastră este de a crea oportunităţi de dezvoltare pentru copii şi părinţi. Echipa îşi propune să vină în sprijinul lor prin promovarea sau livrarea de materiale sau evenimente educaţionale non-formale sau informale, pentru a facilita echilibrul si dezvoltarea armonioasă în familie.

 

Cui ne adresăm?

Atelierul Părinților crede în dezvoltarea armonioasă a copiilor în familie, prin dezvoltarea personală continuă a părinţilor şi a tinerilor care vor să devină părinţi, cât şi a profesorilor sau educatorilor.

Credem în iubire necondiţionată, respect, comunicare pozitivă şi deschidere în relaţia părinte-copil. Credem că a fi părinte e ca o plimbare într-un montagne russe: ai parte de curiozitate, de panică, uneori chiar disperare, poate furie, dar şi entuziasm, linişte, iar în cele din urmă BUCURIA de a fi trecut prin călătorie. Meseria de a fi părinte nu vine la pachet cu toate infomațiile, experienţa, curajul şi încrederea de care un părinte are nevoie. Şi mai credem că nu putem funcţiona ca tineri şi adulţi fericiţi fără să fi trecut printr-o copilărie frumoasă. Startul în educația fiecărui copil nu se dă atunci când se naște ci atunci când părintele său înțelege să-și asume responsabilitatea propriei educații pentru cariera grea și frumoasă pe care o începe.

Search

decembrie, 2024