Trei ieseni care au atins cel mai inalt varf din Alpi

Global Tech a susţinut proiectul Mont Blanc 2013, o expediţie organizată de trei ieşeni care au atins cel mai înalt vârf din munţii Alpi (4810 m). Expediţia în Mont Blanc de la sfârşitul lunii iulie 2013 i-a avut ca protagonişti pe Adrian Lazăr, Lavinia Lazăr şi Vlad Ghiorghiu. Echipa a atins vârful Mont Blanc din Alpi pe data de 22 iulie 2013 ora 07:30.

Ideea acestei expediţii a luat naştere după vizionarea mai multor prezentări şi expoziţii de fotografie montană, care le-au stârnit curajul şi imboldul de a porni la drum. După îndelungi pregătiri, ce au început în primele luni ale acestui an, aceştia au străbătut munţii din România în lung şi în lat. Aceste expediţii din ţară i-au pregătit pentru vreme rea, zăpadă, temperaturi scăzute şi urcuş dificil.

Itinerariul expediţiei a fost studiat cu grijă dinainte şi a fost urmat cu precizie:

Ziua 1: Echipa a plecat cu Tramway du Mont-Blanc (TMB) din Saint-Gervais-Le-Fayet până la Nid d’Aigle apoi pe jos până la refugiul Tête-Rousse unde au campat.

Ziua 2: De la refugiul Tête-Rousse au traversat Grand Couloir şi apoi pe un teren extrem de abrupt şi stâncos au mers până la refugiul Goûter unde s-au cazat.

Ziua 3: Au plecat de la refugiul Goûter la ora 03:30 şi am ajuns pe vârf la altitudinea de 4810 m la ora 07:30. Extrem de bucuroşi şi de acum înfriguraţi, nu au poposit prea mult, pentru că vântul bătea cu putere. Coborârea a fost dificilă şi a fost direct la Tête-Rousse, unde au avut cortul instalat.

Ziua 4: După o noapte extrem de odihnitoare, şi-au luat rămas bun de la tabăra de bază Tête-Rousse şi au pornit spre Nid d’Aigle unde au prins tramavaiul care i-a condus către civilizaţie.

După 4 zile de urcat şi de coborât de pe munte, şi-au îndeplinit un vis demult viu şi arzător în sufletele lor: au înfruntat cel mai înalt vârf din Alpi. Fiecare zi i-a întâmpinat cu provocări şi riscuri, pe care au reusit să le depăşească cu succes. Fiecare pas trebuia făcut cu grijă şi atenţie. Iar fiecare privelişte le-a umplut inimile de bucurie şi speranţă.

Adrian Lazăr, colegul nostru de la Global Tech spune: Mont Blanc este un munte destul de dificil, dar de o frumuseţe incomparabilă. Un loc în care nivelul adrenalinei a atins cote maxime este Grand Couloir. Căderile masive de pietre din acele zile ne-au făcut mult mai dificilă trecerea. Mulţumim pentru susţinerea logistică şi materială oferită de Global Tech în derularea acestei expediţii.

Următoarele planuri ale acestor 3 curajoşi: aceştia doresc ca în viitorul apropiat să organizeze expediţii şi în următorii munţi: Elbrus din Caucaz (5642m), Matterhorn (4478m) si Eiger (3970m).

Mai multe detalii despre proiectul Mont Blanc găsiţi pe pagina oficială a proiectului Mont Blanc https://www.facebook.com/summit.montblanc şi pe blogul Tools.Store.ro http://tools.store.ro/blog/ieseni-in-expeditie-pe-mont-blanc/

Global Tech este una din cele mai mari companii din oraşul Iaşi care se ocupă de comercializarea de scule şi echipamente pentru agricultură, curăţenie, construcţii, generatoare şi scule electrice. În anul 2002 a fost lansat site-ul firmei, transformat ulterior în magazinul online Tools.Store.ro. În prezent, Tools.Store.ro se numără printre puţinele magazine online de profil susţinut de o reţea reală de magazine şi service. Misiunea Tools Store este de a oferi produse si servicii care să satisfacă cele mai exigente aşteptări ale clienţilor, ȋn materie de calitate şi performanţă.

Search

decembrie, 2024