Muzee ciudate din intreaga lume (partea I)

In momentul in care ne gandim la un muzeu, prima imagine care ne vine in minte este cea de spatiu cu obiecte fascinante, valoroase atat sub raport financiar, cat si estetic. Orice muzeu reprezinta o cale catre cunoastere si, de multe ori, vizitam muzeele pentru expozitiile riguros organizate de picturi si sculpturi sau de obiecte menite sa reconstituie epoci din istorie.  

Exista insa in lume si muzee care se indeparteaza de aceasta idee preconceputa pe care ne-o facem adesea despre ceea ce inseamna un astfel de loc – muzee inedite in primul rand prin specificul lor, unice prin concept si prin exponatele pe care le ofera turistilor.

Prin urmare, astazi incepem o serie de articole despre cele mai ciudate muzee din lume. Fiti cu ochii pe noi in fiecare luni, pentru a va lua portia de ciudatenie! In acest articol va prezentem primele cinci muzee, dintr-o serie de 15 cele mai ciudate muzee din lume:

 

1. Muzeul Relatiilor Sfaramate din Zagreb 

Ideea a aparut in 2003, cand povestea de dragoste dintre regizoarea Olinka Vistica si sculptorul Drazen Grubizic a luat sfarsit, cei doi gandindu-se sa creeze un muzeu care sa gazduiasca obiectele care au supravietuit iubirii lor. Trei ani mai tarziu, cei doi s-au hotarat sa puna in practica ideea si au inceput sa isi roage prietenii sa doneze obiecte care le-au ramas din relatiile trecute.  

A luat astfel nastere o colectie care, dupa ce a fost expusa prin mai multe orase din lume, s-a transformat, in anul 2010, intr-un muzeu de sine statator care prezinta de la lenjerie intima si catuse cu puf roz, pana la pitici de gradina care au zburat prin curtea unor indragostiti si inimioare de plus.  


2. Muzeul International al Toaletelor din New Delhi, India 

Acesta propune vizitatorilor sai o trecere in revista a istoriei vaselor de toaleta. Ceea ce a inceput in unele parti ale lumii ca o gaura in pamant, a avut de parcurs un drum lung in ceea priveste design-ul, confortul si instalatiile sanitare folosite. Muzeul ofera vizitatorilor sai amanunte amuzante, o retrospectiva a obiceiurilor legate de toaleta din intreaga lume, precum si arta si literatura.

In ciuda elementului umoristic al muzeului, trebuie precizat faptul ca fondatorul sau a facut si un bine societatii, punand la dispozitia a mii de locuitori din India toalete accesibile. Muzeul Toaletelor este parte a demersurilor organizatiei Sulabh International Social Service Organization de a sprijini imbunatatirea sanatatii populatiei, in tarile in curs de dezvoltare, prin construirea de retele de canalizare, care sa previna contaminarea apelor si raspandirea unor boli.  


3. Muzeul Vrajitoriei din Cornwall, Marea Britanie 

Deschis in 1951 de catre Cecil Williamson, muzeul expune cea mai mare colectie de obiecte legate de vrajitorie din lume. Vizitatorii pot afla despre practica si istoria vrajitoriei si magiei,  si sa vada artefacte, cum ar fi altarul unei vrajitoare si sabia unui magician.  

Vizitatorii pot vedea, de asemenea, scaune de moda veche care erau folosite pentru a „dovedi” daca o femeie a fost vrajitoare si papusi ritualice folosite pentru a face rau altora. Exista chiar si o biblioteca de peste 3.000 de carti despre vrajitorie si ocultism.  


4. Muzeul Sexului din New York, S.U.A. 

Muzeul sexului din New York este cel mai bogat in exponate de aceste gen, reunind peste 15.000 de obiecte (costume, fotografii, picturi, accesorii, inventii tehnologice etc). Acesta ofera foarte multe informatii, atat la nivel spiritual, cat si practic, in ceea ce priveste sexul si sexualitatea. In interiorul acestuia poti face o oprire la barul unde vei descoperi un meniu doar pe baza de bauturi si alimente afrodisiace.  


5. Muzeul carnatului din Berlin, Germania
Detine o mare varietate de exponate ce aduc un omagiu uneia dintre cele mai faimoase gustari nemtesti – carnatul, produs din carne de porc, inabusit in sos picant de curry. Aceasta delicatesa este consumata de aproximativ 800 de milioane de ori pe an in Germania. Vizitatorii acestui muzeu pot asculta sunetul scos de sfaraitul carnatului pe gratar, sa invete despre istoria sa si chiar sa se joace de-a vanzatorul in spatele tejghelei dintr-un snack bar.  

Cam atat pentru astazi. Lunea viitoare revenim cu alte cinci muzee ciudate!
Voi ati vizita astfel de locuri?    

Surse: www.webcultura.ro / www.tuktuk.ro

Search

decembrie, 2024