67 de ani de Liza Minnelli

Actrita si cantareata americana de film, laureata a premiului Oscar pentru rolul din musicalul „Cabaret”, Liza Minnelli este o aparitie extravaganta si plina de viata oriunde ar merge. Fiica actritei Judy Garland, Liza a mostenit vocea si pasiunea pentru film de la mama sa, dar si o viata chinuita de excese si nevroze.  

La varsta de 3 ani, Liza Minnelli isi face debutul in filmul „In the Good Old Summertime”, alaturi de mama sa. In 1963, la 16 ani, Liza incepe sa joace pe Broadway, in musical-ul „Best Foot Forward”. Anul urmator o acompaniaza pe mama sa in reprezentatiile acesteia de la London Paladium. Se intoarce pe Broadway la 19 ani, iar in 1965 castiga un premiu Tony pentru „Flora the Red Menace”.  

In anii ’80, artista si-a incercat norocul si in domeniul muzicii pop, lansand albumul „Results”, produs de catre Pet Shop Boys. In 2008, a participat la Festivalul de Jazz de la San Sebastian, unde a fost primita cu un deosebit respect.  

Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numara „Cabaret”, „A fost odata un Hollywood”, „Lucky Lady”, „Comedie muta ’77”, „Nina”, „New York, New York”, „Arthur”. Minnelli a primit in 1990 un Premiu Grammy ca recunoastere pentru intreaga sa cariera.  

Ca si mama sa, Minnelli a avut mai multe casatorii si legaturi sentimentale cu diverse personalitati ale lumii artistice, cum ar fi: Martin Scorsese, pianistul Billy Stritch, balerinul Mikhail Baryshnikov si actorul Peter Sellers.  

Apriga luptatoare contra SIDA, Liza Minnelli a participat la numeroase gale de caritate si a dedicat o buna parte din timpul sau fundatiilor care se ocupa cu cercetarea acestei boli.  

Echipa InOras.ro ii ureaza „La multi ani” si cat mai mult „Cabaret” in viata sa!

Search

decembrie, 2024