Premiera „Troienele” in regia lui Andrei Serban – un spectacol unic la Iasi

Pe 13 si 15 decembrie 2012, incepand cu ora 18.30, in Sala Mare a Teatrului National „Vasile Alecsandri”, iesenii vor putea asista la una dintre cele mai impresionante opere ale Greciei antice – „Troienele” dupa Euripide, compozitie care face parte din trilogia antica „Medeea”, „Troienele” si „Electra”. Biletele (pret unic de 40 de lei) au fost suplimentate deja pentru ambele reprezentatii. Repetitiile cu public se vor tine pe 11 si 12 decembrie 2012.

„Troienele” a fost realizat, pentru prima data, de Andrei Serban in 1974, la New York, pe scena teatrului „La MaMa”. Apoi, in 1990 a fost montat si la Teatrul National din Bucuresti, fiind un moment de referinta pentru cultura romaneasca. Reluarea acestei capodopere la Iasi este un motiv de mandrie si de bucurie pentru managerul Operei Nationale Romane din Iasi, Beatrice Rancea.

Spectacolul a fost adus la Iasi, in primul rand, pentru public, mai ales pentru generatia tanara, care are multe de invatat din aceasta opera splendida, dar si pentru persoanele care l-au vazut si acum douazeci de ani si care doresc sa-l revada. In al doilea rand, este o oportunitate deosebita pentru trupa care participa in acest spectacol – cor, solisti, balet si actori –, care va realiza performante deosebite, intrucat opera este in greaca veche, iar interpretii au putin timp la dispozitie pentru a invata textul si a repeta rolurile. Cu toate acestea, spectacolul va intrece orice asteptari ale publicului, asa cum s-a intamplat si la „Indiile Galante”.

Opera este alcatuita din doua parti; prima parte cuprinde trei episoade violente, de-a lungul carora spectatorii vor avea parte de multe momente surprinzatoare si puternice din punct de vedere emotional: „Cassandra”, „Andromaca” si „Elena din Troia”. A doua parte are un alt caracter, mai liric, mai meditativ. Spre deosebire „Indiile Galante”, unde am vazut o celebrare a teatrului, a muzicii, a gratiei si a esteticii frumosului, „Troinele” descrie o societate care isi pierde identitatea, ceea ce face ca spectacolul sa fie actual pentru situatia din Romania.

Costumele, realizate de Doina Levintza, sunt cu totul deosebite si diferite de cele de la spectacolul din 1990, clasice si contemporane, in acelasi timp. O alta noutate cu care „Troienele” vine la Iasi este faptul ca actorii au fost invatati initial sa cante dupa ureche. Lucian Maxim, director artistic muzical, a realizat si partituri, a reorchestrat opera, adaugand voci noi.

„Troienele”, desi dateaza de acum 2.500 de ani, este la fel de actual si in ziua de astazi, este „un spectacol despre ceea ce se intampla aici, acum, in Iasi. Este despre violenta, dementa, iresponsabilitatea si nationalismul care distrug ideea de patriotism, exact ceea ce s-a intamplat si in Troia”, subliniaza regizorul Andrei Serban. „Troienele” este una dintre cele mai mari tragedii ale Greciei Antice, care exprima o stare universal valabila a razboiului care macina si distruge iremediabil fiinta umana.

Acest spectacol este interzis persoanelor sub 18 ani!

Regia: Andrei Serban
Compozitor: Elizabeth Swados
Regizor secund: Daniela Dima
Costume: Doina Levintza
Orchestratie si indrumare muzicala: Lucian Maxim
Solisti: Simona Titieanu, Laura Scripcaru, Ana Maria Donose Marcovici, Maria Macsim Nicoara, Lacramioara Hrubaru-Roata, Cristina Grigoras, Andreea Chinez, Marinela Nicola, Cristina Talmaciu, Jean-Kristof Bouton, Octavian Dumitru, Tudor Florenta, Eduard Sveatchevici, Lucian Dolhascu si Andrei Fermesanu. 

 

Echipa InOras.ro va sfatuieste sa nu ratati acesta punere in scena unica a operei „Troienele”!

Search

decembrie, 2024