Booha Academy la Festivalul Peninsula

Oferta muzicala a Festivalului Peninsula va cuprinde anul acesta o noua locatie – Booha Academy. Aici vor avea loc petreceri Silent Dance, cu sprijinul Becherovka, inca din ziua 0 a festivalului, adica din 22 august. Tot pe aici se vor perinda DJ-ii de underground de prim rang din Romania. Joi va mixa Dubase, DJ Bully, D-Laid, Delision b2b Qry; vineri – Detour, Alex Chronic, Booha Allstars (Goranga, Missile, Alex Chronic, Pop Killers), respectiv un b2b cu participarea Detour, Just D’Light si Pop Killers; sambata – Disco Bears, Bread&Butter, Goranga & Missile si Just D’Light; duminica – küb_beat, DJ Sauce si DJ Barna, alaturi de unul din cel mai mare nume al hip-hop-ului de underground din Ungaria, Punnany Massif.

In timpul zilei, la Booha Academy vor avea loc workshop-uri de productie muzicala si vizuala. Belgianul Glenn Keteleer ii va invata pe cei interesati de productia de muzica sa foloseasca Ableton, iar Dax Geyskens, omul care face show-uri vizuale pentru cele mai mari festivaluri din Europa, va preda cursuri privind soft-ul Resolume participantilor la workshop.

Echipa Booha va organiza, pe langa toate acestea, concursuri si jocuri in timpul zilei si in timpul noptii, introducand peninsularii in atmosfera de “Real College Party”.

Cea de a zecea editie a Festivalului Peninsula se desfasoara intre 23 si 26 august. Printre artistii care vor concerta se numara Tinie Tempah – cel mai cunoscut artist hip-hop din Marea Britanie, The Straits – trupa infiintata de fosti membrii Dire Straits care canta hiturile legendarei formatii de rock –, cel mai iubit artist al Ungariei, Ákos, Children of Bodom, ATB, Netsky, Dirtyphonics, New Model Army, Babylon Circus, Rotfront si N.O.H.A.

Search

decembrie, 2024