Northland, surpriza festivalului Ghost Fest

După ce în 2010 a delectat publicul iubitor de sonorităţi viking şi accente pagan din România, Northland se întoarce în ţara noastră, pentru un recital special, pe scena Ghost Fest.

Încântaţi de primirea de care s-au bucurat la prima ediţie Ost Mountain Fest, membrii trupei au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a fi din nou alături de  “publicul cu adevărat entuziast, din România” şi pentru a revedea “locurile de o frumuseţe ireală din zona carpatică”. Dorinţa li se îndeplineşte la jumătatea lunii iulie.  

Formaţia originară din Barcelona activează din anul 2004, iar în 2010 a lansat primul full length din carieră, numit chiar “Northland”. Din trupă fac parte: Pau Murillo –voce, chitară,  & Jaw Harp, Alex Fernández – chitară, Vic Adiego – cor & bas, Pau Vázquez – vioară, Pol Lemaire – clape, Daniel Mateu – tobe şi percuţie.

Ghost Fest 2012 se adresează iubitorilor naturii în general şi celor care îndrăgesc muntele în special. Evenimentul se desfăşoară pe 13 şi 14 iulie pe terenul de biatlon de la baza Cetăţii Râşnov. Festivalul va include, pe lângă concerte, ateliere de arte şi meşteşuguri, expoziţii de pictura, fotografie & artă tradiţională şi multe activităţi recreative.

Pe scenă vor urca: Secrets of the Moon (Ger), Trobar de Morte (Sp), White Walls (RO), The Moon & the Night Spirit (Ungaria), Leafblade (Marea Britanie), Sunset In The 12th House (RO), Allerseelen (Austria), Trei parale (RO), Whispering Woods (RO), EchO (Italia), Abstract Rapture (Luxemburg), Scarred (Luxemburg), Laonliness (RO), QuantiQ (RO) şi Wilder (RO).

Search

decembrie, 2024