Arii celebre din muzica lumii, în inima Iaşului

  • Două nume de referinţă ale muzicii clasice, 2.000 de spectatori, o amplasare unică şi un dirijor de renume mondial – acesta este motorul care va transforma Iaşi Educational Trade Show într-un eveniment de marcă pentru capitala Moldovei.

 

Spectacolul de Gală „Clasic 300” este gândit şi propus în spiritul marilor evenimente de acest gen din capitalele europene. Într-un regal de muzică şi lumină, pe scena amplasată în Piaţa Naţiunii, pe esplanada Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” vor urca mari nume ale vieţii artistice contemporane. În premieră în capitala Moldovei, orchestra Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iaşi, alături de corul „Gavriil Musicescu” vor oferi celor prezenţi un spectacol inedit, cu unele dintre cele mai cunoscute şi apreciate selecţii muzicale din repertoriul internaţional. Atmosfera de gală va fi completată de trei dintre cei mai îndrăgiţi ambasadori ai României peste hotare. Soprana Mioara Cortez, născută la Iaşi într-o familie în care muzica nu este doar o pasiune, ci un mod de viaţă va urca pe scenă alături de reputatul violonist Gabriel Croitoru, cel căruia Statul Român i-a încredinţat celebra vioară Guarneri – „Cathedral”, cea pe care a cântat şi George Enescu. Întregul eveniment muzical se va desfăşura sub bagheta maestrului Sabin Păutza, artistul complet care s-a remarcat în ţară şi peste hotare în toate cele trei ipostaze ale muzicianului: compozitor, interpret şi dirijor.

 

Cultura se mută în spaţiul public

 

Aproape 2.000 de spectatori, personalităţi ale vieţii culturale, academice, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai administraţiei locale se vor bucura de acordurile ariilor celebre din muzica lumii într-un ambient unic în spaţiul cultural ieşean şi naţional. Piaţa Naţiunii se va transforma pentru o seară într-o mare sală de spectacole în aer liber. Spectatorii vor lua loc pe scaune în zonele special amenajate pentru eveniment, pentru a putea admira demonstraţia de forţe creative de pe scenă şi proiecţiile de pe ecranul gigant.

De altfel, scopul acestui eveniment este de a aduce fenomenul cultural mai aproape de ieşeni, de a crea capitalei Moldovei o identitate culturală în care clasicul se împleteşte armonios cu modernitatea.

Search

decembrie, 2024