Madlene Nailbar & Spa

Povestea mea:

A fost odata ca niciodata sau cum zambetele sunt trimise spre Univers

Aşa am fost eu creată din mii de zâmbete trimise în Univers, iar în prima zi în care  fulgii  de nea au început să cadă, acesta a zâmbit  și m-a numit Madlene. Fiindcă m-am născut din zâmbete și bucurii, la rându-mi îmi place să le împart celor din jur, de aceea, de cele mai multe ori, adică aproape în fiecare zi dau câte o petrecere unde vin foarte multe fete și băieți care, nu știu de ce, atunci când  pleacă sunt veseli și chipurile le sunt pline de lumină. Să vă spun un secret: Uneori, prietenii care îmi calcă pragul, chiar în toiul petrecerii închid ochii și se lasă purtați peste mii de lumi pe care doar ei le știu, iar când îi deschid sunt mai fericiți, ca și cum au descoperit un secret, așa că le zâmbesc complice și atunci ei înțeleg ca eu le știu secretul, dar nu se supără pe mine. La mine la petreceri găsești oameni care au puteri magice, ei se joacă cu mii de culori și forme și, deodată,  ca dintr-o pălărie invizibilă,  ei scot un zâmbet uriaș. Acum, ca să fiu sinceră, zâmbetele astea s-ar putea să apară și de la un pahar de vin sau de la o cafea relaxantă care se servește în timpul petrecerii, iar dacă ești foarte obosit îți pot spune două cuvinte magice și  cineva va veni și totul în jurul tău va fi așa cum vrei tu. Acum eu ce să vă zic, sunt multe magii și trucuri pe care le știu, iar  cei care le-au încercat au spus și altora, uite, de exemplu un prieten a zis în felul următor: „Un salon absolument pro, ils respectent des hautes standards, des gens très sympathique & chaleureuses, ponctuels en ce qui concerne les rendez-vous. Très content qu’on coin assez sympa existes a Iasi” și din ce am înțeles eu zice ca sunt tare drăguță și simpatică și că se bucură că exist, eu ce aș  putea să mai zic după așa ceva ? Ah, știu ce : aș putea să îți propun ceva, vino la mine la petreceri și eu îți voi oferi cele mai frumoase și neștiute magii, însă atunci când vei pleca, te rog să îmi lași un zâmbet, căci eu doar așa pot exista.

Te aștept aici…

L-S 10-20 Duminica – pe baza de programare

Servicii :

Manichiura

Pedichiura

Masaj

Cosmetica

Tatuaje faciale

Evaluează și scrie un comentariu

Image

Strada Vasile Conta 13
Iași IS RO
Direcții